„Nici Euro 2012 nu e un obiectiv realist, ci Mondialul din 2014!”**
Marian Iancu a criticat dur evoluția „tricolorilor” în partida
cu Austria, însă l-a „menajat” pe selecționer. Finanțatorul
Timișoarei e de părere că trebuie o reconstrucție totală la
națională și afirmă că obiectivul realist al României este o
calificare la Mondialul din 2014, nicidecum Europenele din
2012.
„Răzvan nu are nicio vină. Nu am venit cu nimic. Federația
nu a făcut nimic atâta timp. Aceasta generație nu a făcut nimic
timp de 15, 16 ani! Cred că și Razvan este în panică și că își dă
seama că e lipsă de calitate, de valoare. Trebuie să lăsăm toate
lucrurile deoparte și să o luăm de la capăt. Nici Euro 2012 nu este
un obiectiv realist, ci Mondialul din 2014„, a spus Iancu,
la Sport.ro.