Cantonamentul din Antalya al selecționatei divizionare antrenate de Anghel Iordănescu continuă să fie criticat de oamenii din fotbalul românesc. După ce oficialii echipelor din Liga 1 și-au exprimat nemulțumirea legată de faptul că pregătirea le este dată peste cap din cauza convocărilor pe care staff-ul naționalei le-a făcut pentru disputarea a trei meciuri amicale, acum a venit rândul lui Bogdan Stelea să comenteze acțiunea federalilor:
„Să scoți jucătorii două săptămâni dintr-o dinamică, să-i duci în altă parte, să spui că avem trei meciuri amicale la echipa națională, dar mai ales, că o faci în perioada când ei sunt într-o pregătire, nu mi se pare în regulă. Eu consider că e o practică demodată care nu face bine și de care noi ar trebui să ne debarasăm”, a declarat fostul portar și antrenor al naționalei sub 21 de ani la DolceSport.
Stelea a continuat să vorbească în termeni duri despre selecționata divizionară care pare să încurce aproape fiecare echipă din Liga 1, aflată atunci în mijlocul pregătirilor pentru returul campionatului: „În momentul în care ești într-o campanie de calificare, ai în vedere 50-60 de fotbaliști. Jucătorii respectivi să fie urmăriți la cluburi, să meargă să stea în stagiile de pregătire și în meciurile amicale să fie văzuți! Sunt foarte mulți antrenori la echipa națională, nu numai secunzii și cu domnul Iordănescu sunt, mai au oameni în federație care pot merge să-i urmărească”, a completat acesta pentru aceeași sursă citată.
Bogdan Stelea s-a alăturat frontului comun făcut de oficialii din Liga 1 în privința selecționatei divizionare. Fostul portar al naționalei consideră acțiunea a fi inutilă
Lotul divizionar convocat de Anghel Iordănescu:
Portari: Silviu Lung jr. (Astra), Cristian Bălgrădean (CSU Craiova), Valentin Cojocaru (Steaua);
Fundași: Andrei Dumitraș (CSU Craiova), Cristian Manea (FC Viitorul), Paul Papp (Steaua), Srgian Luchin (Steaua), Sergiu Muth (Gaz Metan), Ionuț Nedelcearu (Dinamo), Florin Bejan (Târgu Mureș), Steliano Filip (Dinamo), Bogdan Vătăjelu (CSU Craiova);
Mijlocași: Adrian Popa (Steaua), Valentin Lazăr (Dinamo), Alexandru Bourceanu (Steaua), Paul Anton (Pandurii), Andrei Prepeliță (Steaua), Alexandru Crețu (CSMS Iași), Constantin Budescu (Astra), Ioan Hora (Târgu Mureș), Florin Tănase (FC Viitorul), Claudiu Bumba (Astra);
Atacanți: Claudiu Keșeru (Steaua), Raul Rusescu (Steaua), Mihai Roman (Pandurii)
Programul selecționatei divizionare în Antalya
7 februarie: România – Bulgaria 10 februarie: România – Sioni Bolnisi (club din Georgia) 14 februarie: România – Moldova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER