Nicolae Dică a propus un străin de la FCSB la echipa națională! Selecționerul Edi Iordănescu a reacționat imediat: „Nu resping treaba asta”

Nicolae Dică este convins că atacantul lui FCSB, Andrea Compagno, ar face față la naționala lui Edi Iordănescu.

Italianul din avanposturile vicecampioanei României este în vârf de formă, fiind golgeterul la zi din Superliga, cu 11 reușite. Antrenorul lui FCSB, Nicolae Dică, este de părere că acesta ar trebui luat în calcul pentru naturalizare și, apoi, convocare la echipa națională, dar Edi Iordănescu a ales să rămână rezervat.

Selecționerul nu refuză ideea de a-l chema pe Andrea Compagno sub tricolor, dar avertizează că trebuie să fie sigur că italianul ar aduce un plus înainte de a face acest pas.

Nicolae Dică i l-a propus pe Andrea Compagno lui Edi Iordănescu

Nicolae Dică i-a transmis lui Edi Iordănescu să îl ia în calcul pe Andrea Compagno pentru echipa națională, după ce fotbalistul a demonstrat în acest start de sezon că este unul dintre cei mai buni atacanți din România.

„Ar fi o soluție pentru echipa națională. La cât e de profesionist, ar ajuta foarte mult. Este un jucător străin care s-a dus la Craiova și cei de acolo l-au pus căpitan după o lună. Compagno este un transfer inspirat. Este un jucător profesionist cum nu prea am văzut în ultimii ani, cei tineri ar trebui să învețe de la el.

În ziua meciului nu vorbește cu absolut nimeni, este concentrat numai la ce are de făcut pe teren. Își face încălzirea la vestiar ca un profesionist adevărat. Tot ce îi ceri încearcă să facă pe teren. S-a integrat foarte bine, a fost primit cu brațele deschise. Compango e un profesionist cum nu am văzut în ultimii 10-15 ani”, a declarat Nicolae Dică, potrivit Fanatik.

Reacția lui Edi Iordănescu la propunerea lui Nicolae Dică 

Edi Iordănescu a comentat propunerea lui Nicolae Dică, de a-l chema pe atacantul Andrea Compagno la echipa națională a României.

Selecționerul nu exclude această variantă, dar avertizează că nu trebuie să ne entuziasmăm de fiecare dată când un fotbalist străin traversează o formă bună în Superliga.

„Avem talentul ăsta să ne ambalăm rapid, să ne entuziasmăm, după care și mai rapid să ne dezumflăm. Să ne uităm puțin în trecut, acum mai puțin de 3 ani el era în Liga 2 în România. Eu m-am uitat și pe istoricul lui înainte să vină în România și cred că în momentul de față focusul nostru trebuie să rămână pe jucătorii care sunt eligibili pentru echipa națională.

Mai mult ca să devii eligibil, cum a fost cazul Camora, înseamnă să îndeplinești niște condiții, să joci aici 5 ani, să ai continuitate ca să poți să-ți iei cetățenia. Am avut o discuție mai complexă cu conducerea federației pe această temă și mi-am spus punctul de vedere.

Nu resping treaba asta cu naturalizarea, dar nici nu mă hazardez sau entuziasmez când apare un străin. Trebuie să fim siguri, dacă ajungem să discutăm despre o astfel de situație, că acel jucător poate ajuta realmente echipa națională, ca acel jucător să fi avut continuitate, să aibă exprimare constant bună. Nu vorbesc de Compagno aici, vorbesc general”, a declarat Edi Iordănescu, pentru Fanatik.

În acest moment, singurul jucător naturalizat de la echipa națională a României este portughezul Mario Camora, de la CFR Cluj.

Publicat: 30 10. 2022, 10:36