Nicolae Stanciu, mijlocașul român în vârstă de 30 de ani, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Elveția și i-a răspuns lui Xherdan Shaqiri, mijlocașul elvețian care a spus că România e o echipă mică.
Meciul dintre Elveția și România se va disputa luni, 19 iunie, de la ora 21:45, în cadrul rundei a patra a preliminariilor pentru EURO 2024, pe Stadionul „Swissporarena” din Lucerna.
Înaintea acestei partide, Xherdan Shaqiri a pus-o pe România în aceeași categorie cu Andorra, iar Nicolae Stanciu a explicat că această declarație nu poate decât să îi motiveze pe elevii lui Edi Iordănescu.
„(n.r. – Shaqiri a spus că România e o echipa mică) Cred că în momentul de față nu suntem o echipa mare, având în vedere că în ultimii 8 ani nu am fost la vreun turneu final. Dar declarația lui nu face decât să ne motiveze și mai mult, iar noi știm ce avem de făcut, unde vrem să ajungem. Și cu siguranță vom ajunge să fim o echipa mare din nou.
(n.r. – comparația cu jucătorii din trecut) Așa cum a zis și Mister. În națională noastră nu avem enorm de mulți jucători care să joace la echipe de top în Europa. Și de aceea pentru noi această campanie și această calificare înseamnă foarte mult. Poate așa o să reușim să scoatem din nou capul în lume, să atragem atenția unor cluburi importante. Și aici mă refer în special la cei mai tineri, care vor avea șansă să ajungă la cluburi importante dacă națională se va califică la Euro. Ne dorim foarte mult să ajungem acolo, luptăm și cu siguranță echipa națională va crește în următorii ani și vom ajunge acolo unde ne dorim.
(n.r. – despre teren/gazon) Ne bucurăm că a trecut acel meci. Chiar vorbeam că va fi un test important pentru noi. De când sunt la echipa națională nu țin minte să fi jucat un meci atât de important pe un asemenea teren. Jumătate de teren a fost o baltă. Ne-a testat acel meci, a fost foarte solicitant din toate punctele de vedere. Noi știm ce am făcut, ne-am bucurat pentru acel punct, a fost muncit. Mâine avem șansă să jucăm pe un teren normal, care ne avantajează și pe noi și pe ei. Așteptăm meciul de mâine cu încredere.
(cei mai periculoși jucători de la ei) Nu vreau să dau nume, pentru că ar fi lipsa de respect din partea mea. Toți fotbaliștii lor joacă la echipe de top din Europa și nu aș vrea să jignesc pe cineva. Toți jucătorii din lotul lor ar putea să facă diferența și nu acordăm atenție specială nimănui. Ne-am bucurat toți de punctul cu Kosovo, știam ce înseamnă acel meci sau ce va însemna rezultatul din acel meci pentru această campanie. Toată lumea s-a bucurat. Cât despre gol, nu ne-a ajutat nici VAR-ul, nici nimeni. A fost un gol neregulamentar și pur și simplu decizia corectă a fost asta.
(n.r. – despre critici) Nu știu. Am spus că e normal să fii criticat. Indiferent de rezultat, mereu se va discuta și vor fi păreri și păreri. Noi avem drumul nostru, nu poți să mulțumești pe toată lumea. Suntem focusați pe obiectiv, să ajungem la Euro. Muncim pentru acest lucru și nu lăsăm că lucrurile din afară să afecteze ce se întâmplă aici. Sperăm să ne mulțumim pe noi în primul rând și totodată pe Mister și pe suporteri. Sunt încrezător că la meciul de mâine vom scoate un rezultat pozitiv.
(n.r. – criticile la adresa lui Pușcăș) Nu cred că e afectat. George e un băiat puternic, a mai trecut prin aceste situații. Suntem alături de el, știe acest lucru. Are încrederea lui Mister, încrederea grupului, cu siguranță că nu e afectat.
(n.r. – tot despre critici) Nu neapărat. Campaniile trecute nici nu au fost începute așa de bine. Sunt 8 ani de zile de când echipa nu a mai fost la un turneu final. Acum avem un grup foarte unit și nu lăsăm lucruri venite din exterior să ne afecteze sau să ne oprească din drumul nostru.
(n.r. – ce rezultat și-ar dori) Un rezultat bun ar fi victorie. Victoria ar fi ideală și bună pentru mine. Dar și un punct ar fi mulțumitor.
(n.r. – despre atmosfera din vestiar) Am zis, atmosfera că acum sau cel puțîn de când am început această campanie nu cred că am mai văzut în acești 8 ani de zile. Și grupul… Ne-am adunat împreună și… e totul perfect, să zic. Toată lumea trage la aceeași căruță. Nu ne rămâne decât să demonstrăm asta pe teren. Să luptăm și să ajungel la Euro, sunt ferm convins că toată lumea își dorește acest lucru”, a spus Nicolae Stanciu, la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER