Nicolae Stanciu a fost unul dintre cei mai buni jucători din meciul Mlada Boleslav-Slavia Praga. Oaspeții au câștigat cu 1-0, iar internaționalul român a oferit pasa decisivă la singurul gol al confruntării. Echipa lui se află pe primul loc în clasament și are 11 puncte mai mult decât Plzen, formația aflată pe locul secund.
Slavia Praga nu a avut un început de an prea bun. Până să se oprească fotbalul în Cehia nu câștigase decât un meci din patru. Se pare că pauza cauzată de pandemia de COVID-19 le-a prins de minune fotbaliștilor antrenați de Jindrich Trpisovsky. Au jucat foarte bine în deplasarea de pe terenul lui Mlada Boleslav, formație aflată pe locul 6.
Stanciu a avut o prestație foarte bună. În minutul 22, internaționalul român s-a lansat într-o cursă pe partea stângă, a intrat în careu și a centrat ideal pentru Sevkic, care a trimis mingea în plasă cu capul (VIDEO AICI).
Slavia se află pe primul loc și are 61 de puncte, Plzen ocupă poziția secundă cu 50 de puncte.
În această vacanță cauzată de pandemia de COVID-19 s-a vorbit mult că Stanciu ar putea ajunge la CFR Cluj. Este greu de crezut că acest transfer are șanse de reușită. Slavia a plătit 4 milioane de euro pentru jucător, iar cehii își doresc doar o afacere din care să iasă profit serios.
„Cei de acolo ştiu mai bine, poate îşi doresc să ajung acolo, dar la mine nu a ajuns nimic. Îmi doresc să rămân aici, dar dacă va veni o ofertă şi clubul va accepta, nu pot să rămân cu forţa aici.
E greu ca cineva să plătească o sumă mare de transfer. Şi ei au plătit mulţi bani celor din Arabia Saudită să mă cumpere şi nu cred că o echipă din Liga 1 poate plăti atâţia bani pentru un transfer”, a spus Stanciu, pentru Look Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER