Înaintea partidei amicale Anglia – România, jucătorii englezi au îngenunchiat în semn de solidaritate cu mișcarea antirasistă „Black Lives Matter”. Gestul a fost urmat de fotbaliștii României, însă cu două excepții: Nicolae Stanciu și Ionuț Nedelcearu.
Totodată, o parte din fanii aflați în tribune au huiduit momentul.
Partida Anglia – România se joacă acum și poate fi urmărită, în format live text, pe www.prosport.ro.
Gestul făcut de jucătorii englezi este unul obișnuit în fotbalul din Regat, deși anumite voci îl contestă.
Presa engleză a remarcat faptul că anumiți suporteri au huiduit momentul dedicat mișcării „Black Lives Matter”, în timp ce alții l-au aplaudat.
„Au fost reacții foarte diversificate când jucătorii Angliei au îngenuncheat înainte de startul meciului. Huiduielile puternice și prelungite au fost combinate cu multe aplauze”, a spus Phil McNulty, reporter BBC.
„Huiduielile au fost acoperite de aplauze, așa cum era normal. Sunt de acord cu Gareth Southgate. Încearcă să facă ce e mai bine pentru jucători și a vorbit excelent despre acest subiect în această săptămână. Am văzut că majoritatea fanilor susțin gestul jucătorilor”, a fost reacția fostului fundaș al Angliei, Stephen Warnock, potrivit BBC.
„Începe meciul. Gazdele au început jocul, după ce ambele echipe au îngenuncheat. Din nefericire, momentul a fost huiduit de un mic sector al fanilor englezi. Cu toate acestea, alții au aplaudat”, a scris și Sky Sports.
Echipele de start în Anglia – România:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER