Nicule, probleme?
„Mă bucur că sunt aici. Și în primul rând mă bucur că e mai cald decât în Germania“, își începe fotbalistul Herthei primul discurs în fața presei române.
Pare ușor stânjenit de afluența de reprezentanți ai mass-media și de accentul de neamț care se simte, dar nu deranjează. „Nu mi-am primit încă pașaportul, dar eu mă simt român de multă vreme. Jurământul a fost însă ceva special. Am avut emoții mari de tot când eram cu mâna pe Biblie“, povestește Nicu. În jurul său s-au strâns deja o grămadă de fețe zâmbitoare. „E Max Nicu, băiatul ăla din Germania care a venit la naționala noastră“, explică un bărbat, agasat de insistența soției care nu înțelegea de unde până unde atâta simpatie pentru un necunoscut.
Dar cum să privești altfel un om născut și crescut în Germania, care alege să joace pentru România? Max însă ține să ne readucă cu picioarele pe pământ: „Știu că așteptările sunt mari de la mine, că situația e grea, dar eu nu sunt un salvator, să nu credeți asta. Dacă o să intru pe teren, o să fac tot ce pot, asta vă promit. Nu vă așteptați însă la cine știe ce minuni din partea mea“.
Daniel Prodan îl ia în primire îngrijorat: „Cum a fost zborul? Ești bine? Glezna e bine?“. Nicu se uită la locul lovit în meciul cu Stuttgart-ul lui Marica și îl asigură pe oficialul FRF că totul e ok și dispare apoi în direcția Mogoșoaia. Proba de simpatie a trecut-o cu brio. Cea de foc va fi însă sâmbătă, la Constanța. Numai că prezența lui pe teren e în pericol!
Â
Află în două-trei zile dacă e apt de joc
Cu toate că Nicu l-a asigurat pe Daniel Prodan că glezna lovită la meciul cu Stuttgart e în regulă, lucrurile nu stau chiar așa. Imediat cum a ajuns la cantonamentul de la Mogoșoaia, mijlocașul Herthei a intrat la un control medical amănunțit, iar concluziile medicului Pompiliu Popescu nu au fost chiar îmbucurătoare: glezna berlinezului e într-o stare mai proastă decât se credea! Doctorul i-a prescris deja un tratament, urmând ca în două-trei zile să se afle dacă va putea intra cu Serbia.
Cociș, rezervă de lux
Răzvan Cociș nu a apucat să joace vreun minut pentru Lokomotiv Moscova în noul sezon al campionatului Rusiei. Dacă în prima etapă a fost suspendat, ieri a rămas doar pe banca de rezerve în meciul de la Rostov. Exclus inițial din primul „11“ gândit de Pițurcă împotriva Serbiei, Cociș ar putea profita totuși de problemele medicale din lotul tricolorilor.
Â
Marica, pasionat de box
Ciprian Marica a fost prezent sâmbătă seară la meciul pentru titlul mondial al greilor în versiunea WBC dintre Vitaly Klitciko și Juan Carlos Gomez. Sub privirile atacantului naționalei României, pugilistul ucrainean l-a învins pe cubanez, arbitrul oprind lupta în repriza a noua, păstrându-și astfel titlul mondial. Meciul s-a disputat chiar la Stuttgart, în orașul în care joacă fotbalistul lui Pițurcă.
Â
Kolarov, în locul lui Lukovic
Selecționerul sârb Radomir Antici a fost nevoit să renunțe la fundașul stânga Alexandar Lukovic (Udinese), care va lipsi o lună din cauza unei accidentări. Pentru meciul de sâmbătă cu România și amicalul de pe 1 aprilie cu Suedia, locul lui Lukovic la naționala Serbiei va fi luat de Alexandar Kolarov (Lazio Roma).
Â
Contra, titular după două luni
Cosmin Contra a revenit în prima echipă a lui Getafe pentru prima dată după meciul cu Numancia, disputat la începutul anului, pe 11 ianuarie. Titularizarea lui „Guriță“ a fost cu noroc pentru formația spaniolă, Getafe impunându-se cu 2-1 contra lui Huelva, primul succes după o serie negativă de șapte etape.
Rednic se ia de pițurcă!
Mircea Rednic e deranjat că Dinamo va juca cu Rapid pe 3 aprilie, mai ales că are foarte mulți jucători convocați la loturi: „E bătaie de joc! Văd că avem acum și lotul B. Noi n-avem nici cine știe ce lot A, ne facem și B acum!“. „Puriul“ a vorbit și despre atitudinea celor de la Buzău: „Ce se bucurau ei că or să ne încurce pentru Steaua!“.
Â
”Cu selecționerul încă n-am apucat să vorbesc. Am discutat totuși cu Marica după meciul cu Stuttgart și mi-a urat bun-venit la națională”, Max Nicu, mijlocaș România
Â
”N-am avut nicio problemă cu nemții de când am ales să joc pentru România. La meciul cu Stuttgart au fost fluierături când am fost schimbat, dar îi erau adresate lui Pantelic, cel care intra în locul meu”, Max Nicu, mijlocaș România
”Dacă avea probleme medicale grave, nici nu-l mai convocam pe Max Nicu. El a fost schimbat pentru că evoluase mai slab”, Victor Pițurcă, selecționer România
Â