Dată fiind conjunctura, acum chiar că trebuie să aplicăm aceeași rețetă ca la partida cu Franța. Nu sunt de acord cu cei care spun că e oportun să fim mai ofensivi. Italia exact asta vrea. De ce să jucăm cum vor ei, când pot ei să joace după cum dictăm noi? Nu trebuie să uităm că le trebuie victoria, în timp ce un meci egal pe noi ne menține în cursa calificării. Apoi, echipa noastră nu a atins încă nivelul de maturitate necesar pentru a putea aborda de la egal la egal o partidă cu campioana mondială.
Ce am scris mai sus ar fi aspectul favorabil al acestui meci cu Italia. Partea mai grea apare în momentul în care considerăm forța de grup a italienilor. Ar fi fost mai lesne să joci împotriva unui adversar care are câteva individualități. Ei însă s-au bazat mereu pe echipă. Când au luat titlul mondial nu m-au impresionat cu nimic. Au format însă o echipă excelentă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER