Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, că brazdele care au fost montate pe Arena Națională erau uscate, iar apoi acestea au fost vopsite cu o culoare verde, acesta considerând că atât Primăria Municipiului București, cât și FRF au fost păcălite de firma care a montat suprafața de joc
„Știam asta (n.r. – că va fi înlocuit), el a fost pus uscat. Au pus brazde uscate și apoi au dat cu vopsea verde. Problema e alta: Primăria și cu FRF au fost păcălite. De la Argentina până la Franța a fost aproape o lună, iar gazonul se putea schimba de patru ori. A fost o escrocherie, iar Primăria trebuie să ceară daune interese. Gigi Becali nu putea să pună gazon, pentru că nu are act de proprietate. Primăria și FRF n-au garantat niciunui club că va putea juca în această toamnă pe noul stadion, ci doar că acesta va fi gata”, a spus Dragomir.
Dumitru Dragomir crede că Steaua va reveni pe propriu stadion. „Steaua va reveni pe stadionul ei. Dacă ar fi după mine, m-aș întoarce pe Ghencea. Unde e mai bine decât în cartierul tău, unde te împinge galeria de la spate, chiar dacă te mai și înjură?! Pe mine m-a pus dracu’ să fac o lege când eram în opoziție, iar acum sunt și mai înjurat. Copos e obișnuit cu înjurăturile, dar mă mir, pentru că galeria Rapidului e frumoasă și civilizată, chiar dacă își mai ies unii din pepeni, au lideri care îi controlează, nu ca la Dinamo unde sunt conduși de doi huligani care se cred diplomați, cel puțin unul dintre ei. La noi boul care trage, tot în ăla dai cu biciul”, a completat Dragomir.
Arhitectura Național Arena nu permite ventilația și iluminatul propice creșterii plantelor, astfel că, cel mai probabil, pentru a revitaliza gazonul și pentru a-l păstra și folosi într-un ritm normal beneficiarul va trebui să mai cheltuie 900.000 de euro pe un sistem complex, susține Adrian Oprișan, patronul firmei Gama Verde, care a pus inițial gazonul pe Național Arena, gazon care a cedat după prima jumătate de oră a meciului România-Franța, desfășurat în urmă cu o săptămână.
Într-o declarație acordată luni după-amiază agenției MEDIAFAX, omul de afaceri vrâncean, care deține mai multe firme specializate în aplicarea de gazon pe terenuri de sport, a precizat că principala problemă a Național Arena „a fost, este și va fi” microclimatul de la nivelul solului.
Raportul remis UEFA cu privire la starea gazonului Arenei Naționale estimează că peluza stadionului din București va avea nevoie de o reînnoire majoră în primăvară și recomandă ca terenul să nu găzduiască meciuri cu 10-12 săptămâni înaintea disputării finalei Ligii Europa, programată la 9 mai 2012.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER