Noii selecționeri ai echipelor de juniori sunt optimiști. Au semnat un contract pe un an si vor să ajute naționala lui Pițurcă: „Trebuie să obținem o calificare, chiar și urâtă”

Noii selecționeri ai echipelor de juniori sunt optimiști. Au semnat un contract pe un an si vor să ajute naționala lui Pițurcă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campania „4 The Future” a Federației Române a ajuns la final. Astfel, în cadrul unei conferințe de presă organizată miercuri, au fost prezentați cei patru selecționeri care vor conduce naționalele de juniori: Doru Isac (U19), Andrei Spier (U18), Adrian Boingiu (U16) și Gabriel Manolache (U15). Alături de aceștia s-au aflat Zorislav Kovacs, membru al Comisiei Tehnice care a ales dintre cele 131 de CV-uri trimise pe adresa federației pentru campania de căutare a selecționerilor, și Răzvan Burleanu, președintele FRF, care a menționat faptul că toți cei patru au un contract valabil pe un an de zile și că vor fi dați afară dacă nu își îndeplinesc obiectivele. Mai mult de o oră a durat conferința de prezentare a celor patru selecționeri, timp în care fiecare dintre ei și-a prezentat, pe rând, obiectivele.

1. Doru Isac (U19)

„Nu vrea să vă prezint acum o filosofie ieftină, dar viitorul aparține celor care îl construiesc. România are nevoie în această perioadă de criză fotbalistică de calificări. Echipa de U19 trebuie să devină anticamera naționalei mari. Vorbeam cu domnul Pițurcă mai devreme și îmi spunea că nu mai sunt jucători. Asta vreau să schimbăm. Trebuie să vânăm o calificare, chiar dacă trebuie să o obținem urât”, a declarat selecționerul echipei de U19. A vorbit întâi în engleză, apoi în română. Răzvan Burleanu a enumerat câteva dintre performanțele lui Doru Isac, printre care: antrenor la Academia Nancy (1990-1991), la academiile japoneze Makki și Rissho (1992-1997), la Al Hilal, Al Tai, Al Sadd, Umm Salal (2003-2013).

2. Andrei Spier (U18)

„Preiau o mare responsabilitate, dar sunt onorat și bucuros. Sper să fac o treabă bună și să răsplătesc încrederea celor de aici, care mi-au oferit această șansă. Trebuie să aducem în atenția publicului român jucători noi. Cred că aceasta este principala problemă în momentul de față”, a declarat selecționerul echipei de U18. Andrei Spier a fost lăudat de Răzvan Burleanu datorită experienței de aproape 30 de ani în fotbalul german, oferind exemplul campioanei mondiale din acest an. Tehnicianul în vârstă de 31 de ani și-a obținut licența de antrenor B în Germania, în 1995, apoi A, în 2000. Licența UEFA Pro a venit cinci ani mai târziu, la Koln. Andrei Spier a activat ca scouter și antrenor federal regional U11-U19 în cadrul Federației de Fotbal din Germania

3. Adrian Boingiu (U16)

„Eu vreau să rămân un necunoscut. Obiectivul meu este să fac performanță și în acest sens vom face tot ceea ce va depinde de noi. Nu e ușor, dar până la urmă fotbalul este satisfacție, dar și obiectul muncii. Atâta timp cât ne facem datorita, nu avem de ce să ne facem griji. Putem să fim ușor îndepărtați în caz contrar. Nu dați afară”, a spus selecționerul naționalei de U16. Adrian Boingiu nu se află la prima experiență de acest fel. A mai fost antrenor al echipelor de juniori UEFA 1994, 2000, 2004 și 2005, perioadă în care a promovat și a pregătit fotbaliști precum Cosmin Contra, Florentin Petre, Marius Niculae, Răzvan Raț, Mirel Rădoi, Paul Codrea, Sorin Paraschiv, Ciprian Marica, Bănel Nicoliță, Claudiu Keșeru sau Radu Șteva. A activat și ca scouter pentru TG World Football Promotion și MB World Soccer.

4. Gabriel Manolache (U15)

„I am number 4”, a declarat cel din urmă selecționer, citând un film popular anul trecut printre adolescenți. Gluma sa nu a fost una gustată de Kovacs, care a ținut după aceea să menționeze că nu există un număr la FRF. Mai departe, Manolache a preferat să vorbească despre Cristian Manea, jucătorul de 16 ani care a debutat la națională în cantonamentul din Elveția. Pe el l-a promovat și este exemplul cu care se mândrește cel mai mult. Președintele FRF l-a lăudat în debutul conferinței de presă pentru performanțele realizate în calitate de antrenor U16 la LPS Galați (1995-2002). Manolache a mai fost selecționer al României la echipa de U16, în perioada 2010-2012. A promovat jucători precum Ionuț Neagu, Laurențiu Iorga, Cristian Sârghi, Daniel Orac sau Cornel Rîpă. Cu cel din urmă Manolache se mândrește cel mai mult.


Doru Isac, Andrei Spier, Adrian Boingiu și Gabriel Manolache (de la dreapta la stânga) vor să readucă performanța la echipele naționale de juniori ale României


Vor exista selecționate secunde

La finalul conferinței, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Zorislav Kovacs, a vorbit despre înființarea unor selecționate secunde de juniori: „Concret, jucătorii de la o anumită categorie de vârstă care nu s-au dezvoltat încă suficient vor fi convocați la o altă selecționată, nu cea principală, pentru a putea rămâne în vederile selecționerilor. Peste un an sau doi, ei se vor fi dezvoltat și vor putea face parte din prima echipă. Probabil că aceiași selecționeri se vor ocupa de ei, nu vor fi alții. Selecționatele secunde vor disputa competiții la nivel regional, intern”, au explicat surse federale pentru ProSport.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×