LIVE BLOG | Preliminariile EURO 2020: Norvegia – România 2-2. Mult noroc, puțin fotbal. Cum arată clasamentul grupei în timp real

LIVE BLOG | Preliminariile EURO 2020: Norvegia - România 2-2. Mult noroc, puțin fotbal. Cum arată clasamentul grupei în timp real
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România are 3 puncte după primele două etape. Rezultate: 1-2 cu Suedia și 4-1 cu Insulele Feroe
  • La EURO 2020 se califică numai primele două clasate din fiecare grupă.

Preliminariile EURO 2020: Norvegia – România 2-2 (Elyounoussi 56, Ødegaard 70 / Keșeru 76, 90+2)
Arbitru: Serghei Karasev. Asistenți: Anton Averianov și Aleksei Lunev. Rezervă: Vitali Meshkov (Rusia)
Stadion: Ullevaal Stadion

Norvegia: Grytebust – Elabdellaoui (cpt.), Nordtveit, Ajer, Aleesami – Ødegaard, Selnæs, Berges, Henriksen – King, T. Elyounoussi (Kamara 77)
Rezerve: A. Hansen, Rossbach – Strandberg, Rosted, Johansen, Kamara, Elyounoussi, Midtsjø, Svensson, Meling, Johnsen, Daehli
Selecționer: Lars Lagerbäck

România: Tătărușanu – Chipciu, Săpunaru (cpt.), D. Grigores, Toșca – Deac, Stanciu (Maxim 71), P. Antons, Grozav (I. Hagi 60) – Keșeru, Pușcaș (Țucudean 60)
Rezerve: I. Radu, S. Lung – R. Benzar, I. Cristea, T. Băluță, D. Nistor, Bancu, Nedelcearu, Rotariu
Selecționer: Cosmin Contra

Clasament LIVE Grupa F

  1. Spania – 9p.
  2. Suedia – 7p.
  3. România – 4p.
  4. Malta – 3p.
  5. Norvegia – 2p.
  6. Insulele Feroe – 0p.

Minutul 90+3: Final de meci! România scoate cu mult noroc un punct la Oslo, dar EURO 2020 e foarte departe. Cum un asemenea joc, e greu de crezut că putem devansa Suedia sau Spania.


Minutul 90+2: GOOOL Keșeru! România egalează în prelungiri, când nimeni nu se mai aștepta. Keșeru înscrie după un carambol și România rămâne în cărți pentru EURO 2020.


Minutul 82: Tătărușanu e la post! Cu patru adversari în spate, Ødegaard a rezistat duelului și a găsit o pasă excelentă pentru Elyounoussi, care însă l-a luat la țintă pe portarul nostru. Rămâne 2-1, grație lui „Tătă”.


Minutul 76: GOOOL România! Dragoș Grigore a recentrat în șase metri, după o lovitură de colț, iar Keșeru a împins balonul în plasă pentru 2-1. Revenim pe tabelă și sperăm într-o remiză miraculoasă.


Minutul 70: GOL Norvegia! Ødegaard a scăpat singur cu Tătărușanu și a înscris pentru 2-0. King s-a distrat cu apărarea noastră, iar puștiul deținut de Real Madrid a sprintat spre zona lăsată liberă de Toșca. Ødegaard a scăpat singur cu Tătăruașanu și a înscris pentru 2-0.


Minutul 65: Arătăm altfel după schimbările lui Contra. Ianis i-a păcălit pe băieții lui Lagerback, mingea a ajuns în șase metri, iar Keșeru a încercat să-l învingă pe Grytebust cu un șut la colțul scurt. Portarul gazdelor a prins în doi timpi, iar scorul rămâne 1-0. Jucăm altceva după intrările lui Țucuden și Ianis, dar astfel putem să-l întrebăm pe Cosmin Contra: Ce a căutat decarul Grozav pe teren timp de 60 de minute?


Minutul 60: Contra mută! Intră Ianis Hagi și George Țucudean, iese Grozav și Pușcaș.


Minutul 56: GOL Norvegia! Elyounoussi a deschis scorul. Paul Anton a comis o gafă incredibilă la acest nivel, încercând să preia mingea într-un mod mai rar întâlnit. Norvegienii au recuperat, au declanșat contraatacul, iar Elyounoussi a împins mingea în plasă, după un șut deviat. Tătărușanu a fost păcălit în primă fază, a încercat să revină, dar Elyounoussi a apărut și a trimis în plasă pentru 1-0.


Minutul 55: Prima noastră ocazie cu adevărat importantă. Keșeru a șutat de la 20 de metri, a căutat colțul scurt, dar Grytebust a plonjat și a respins în ultimul moment.


Minutul 46: S-a reluat partida. Nu s-au efectuat modificări la pauză.


Minutul 45: Pauză în Norvegia. 0-0 după 45 de minute. Suntem la pământ, nordicii au dominat autoritar prima parte. Chipciu și Tătărușanu au fost cei mai buni jucători din teren, la fel cum s-a întâmplat și în ultimele partide ale echipei naționale.

Rezultatele Grupei F la pauză: Norvegia – România 0-0 / Suedia – Malta 1-0 / Insulele Feroe – Spania 1-3


Minutul 36: Primul corner al nostru, a doua minge trimisă pe poartă. Grozav a căutat vinclul de la 16 metri, cu o lovitură de cap, însă nu a imprimat suficiență forță balonului, astfel că portarul Grytebust a reținut fără probleme.


Minutul 34: Tătărușanu ne ține în viață. King a scăpat singur cu portarul nostru, după o fază în care fundașii lui Contra au cerut ofsaid, dar „Tătă” a intrevenit excelent. King a încercat să-l dribleze pe Tătărușanu, însă portarul lui Nantes a intuit foarte bine și a cules mingea de la picioarele atacantului din Premier League. Rămâne 0-0, dar defensiva noastră se prezintă lamentabil.


Minutul 30: Am avut nevoie de jumătate de oră până să trimitem pe spațiul porții. Chipciu a recuperat excelent în fața lui King, a declanșat contraatacul, iar faza s-a încheiat cu o centrare pentru Pușcaș, care a trimis slab de la 11 metri. Mingea s-a dus direct pe centrul porții, iar Grytebust a prins fără probleme. Rămâne 0-0.


Minutul 19: Apără Tătărușanu! Henriksen a șutat de la 18 metri, dar Tătărușanu a plonjat și a respins în lateral. Rămâne 0–0, dar Norvegia domină categoric. Tricolorii sunt înghesuiți în propria jumătate.


Minutul 17: O nouă șansă pentru Norvegia. King a scăpat în partea dreaptă, a șutat în cros, dar mingea a trecut pe lângă poarta apărată de Tătărușanu.


Minutul 11: Ocazie Norvegia! Nordicii leagă o acțiune de atac, Odegaard inventează o pasă filtrantă pentru Elyounousi, acesta scapă în dreapta, în interiorul careului, încearcă o centrare, dar Tătărușanu se opune. Nu reușește să rețină, apoi norvegienii recuperează, dar în cele din urmă pericolul este îndepărtat.


Minutul 5: Gol Spania! Ibericii marchează în Feroe, prin Sergio Ramos, astfel că revin la șefia Grupei F.


Minutul 2: Gol Suedia! Quaison a deschis scorul la prima ocazie a nordicilor în partida cu Malta. La acest scor, Suedia egalează Spania în fruntea Grupei F, ambele având 7 puncte.


Minutul 1: A început meciul de la Oslo! România joacă cu două vârfuri în această seară, așa cum s-a întâmplat în a doua repriză din Suedia.


20:35 FRF a confirmat echipa de start! Pușcaș și Keșeru joacă în atac, Grozav și Anton, favoriții lui Contra, sunt titulari, iar defensiva este una inedită.


19:11 Jucăm în galben. Gazdele vor evolua în echipamentul roșu, cel tradițional, iar băieții lui Contra în echipamentul galben.


18:00 Contra joacă în 4-4-2. Conform Telekom Sport, aceasta ar urma să fie echipa de start din această seară: Tătărușanu – Chipciu, Grigore, Săpunaru, Toșca – Deac, Stanciu, P. Anton, Grozav – Keșeru, Pușcaș.


17:50 Așa arată gazonul de la Oslo. Ne așteaptă un meci extrem de complicat în această seară, contra echipei pe care nordicii o consideră „Generația de Aur” a țării. Până la 21:45 vă invităm să citiți un interviu acordat de selecționerul Norvegiei, Lars Lagerback, pentru ProSport. Îl găsiți AICI.


UPDATE | Planul lui Cosmin Contra a fost dat peste cap. Răzvan Marin s-a accidentat – detalii aici!

Norvegia este o nucă tare, dar nu un adversar de netrecut. Este de aceeași categorie valorică cu noi, chiar dacă în clasamentul FIFA noi suntem situați pe locul 25, iar adversara noastră pe 50. Și ea a făcut parte tot din categoria C a Ligii Națiunilor UEFA, unde ca și noi, s-a clasat pe locul 2 în seria sa. Anul 2000 a fost ultimul care a consemnat o participare a sa la un turneu final de anvergură, acel Euro organizat în premieră de două țări, Belgia și Olanda.

Așadar, de aproape două decenii se află departe de lumea bună a fotbalului. Singurele sale realizări au fost pâlpâirile din cupele europene ale lui Rosenborg BK și faptul că jucătorii săi au avut destulă căutare în campionatele puternice, mai ales în Anglia.
De 11 ori ne-am întâlnit până acum cu norvegienii, de patru ori având miză aceste partide. Prima oară, în preliminariile pentru CM 1982 din Spania. Atunci le-am luat trei din totalul de patru puncte (pe-atunci se dădeau doar 2 puncte pentru victorie), dar egalul de la Oslo a fost considerat mai degrabă un eșec, mizându-se să ne întoarcem cu o victorie din nord. Apoi, în meciul de la București, am izbutit o victorie cu forcepsul, datorată unui șut inspirat a lui Țicleanu. Finalmente nu ne-am calificat, poate și din cauza acelui punct pierdut la Oslo. A doua oară am fost parteneri de grupă în preliminariile pentru Euro 2004 din Portugalia. De această dată a fost rândul lor să ne bată și să facem apoi egal. În ambele meciuri însă am fost dezavantajați de două arbitraje răuvoitoare, la București de rusul Valentin Ivanov, iar la Oslo de slovacul Ă½uboÅ¡ MicheĂ¾. Dacă am fi avut parte de arbitraje corecte, situația ar fi fost exact inversă, la noi am fi făcut egal, iar la ei am fi învins și astfel cu cele 4 puncte ne-am fi calificat fără probleme. Așa însă, am ratat nu doar calificarea, ci și barajul. În concluzie, cu norvegienii în grupă nu ne merge prea bine. Nu se califică nici ei, dar nici noi.

NORVEGIA
Portari:
Sten GRYTEBUST, n. 25.10.1989 (OB Odense / Danemarca 1, 4/0)
André HANSEN, n. 17.12.1989 (Rosenborg BK, 3/0)
Sondre Løvseth ROSSBACH, n. 07.02.1996 (Odds BK / Norvegia 1, 0/0)
Fundași:
Kristoffer Vassbakk AJER, n. 17.04.1998 (Celtic FC / Scoția 1, 8/0)
Haitam ALEESAMI, n.31.07.1991 (US Città di Palermo / Italia 2, 21/0)
Omar ELABDELLAOUI, 05.12.1991 (Olympiakos Pireus / Grecia 1, 36/0)
Martin LINNES, n. 20.09.1991 (Galatasaray SK / Turcia 1, 23/1)
Birger Solberg MELING, n. 17.12.1994 (Rosenborg BK, 10/0)
HÃ¥vard NORDTVEIT, n. 21.06.1990 (Fulham FC / Anglia 1, 47/2)
Sigurd ROSTED, n. 22.07.1994 (KAA Gent / Belgia 1, 5/1)
Ken Remi Stefan STRANDBERG, n. 25.07.1990 (FC Ural Ekaterinburg / Rusia 1, 10/0)
Jonas SVENSSON, n.06.03.1993 (AZ Alkmaar / Olanda 1, 16/0)
Mijlocași:
Sander Bolin BERGE, n. 14.02.1998 (KRC Genk / Belgia 1, 12/0)
Mats Møller DÆHLI, n. 02.03.1995 (FC St. Pauli / Germania 2, 21/1)
Mohamed Amine ELYOUNOUSSI, n. 04.08.1994 (Southampton FC / Anglia 1, 25/5)
Tarik ELYOUNOUSSI, n. 23.02.1988 (AIK / Suedia 1, 51/8)
Markus HENRIKSEN, n. 25.07.1992  (Hull City / Anglia 2, 45/3)
Stefan Marius JOHANSEN, n. 08.01.1991 (West Bromwich Albion / Anglia 2, 47/5)
Fredrik MIDTSJØ, n. 11.08.1993 (AZ Alkmaar / Olanda 1, 3/0)
Ole Kristian SELNÆS, n. 07.07.1994 (Shenzhen FC / China 1, 25/2)
Martin ØDEGAARD, n. 17.12.1998 (SBV Vitesse / Olanda 1, 16/0)
Atacanți:
Bjørn Maars JOHNSEN, n. 06.11.1991 (AZ Alkmaar / Olanda 1, 12/3)
Ola Williams KAMARA, n. 15.10.1989 (Shenzhen FC / China 1, 15/7)
Joshua Christian Kojo KING, n. 15.01.1992 (Bournemouth AFC / Anglia 1, 39/14)
Selecționer:
Lars Edvin LAGERBÄCK, n. 16.07.1948 (bilanț cu Novegia: 21. 11. 4. 6. 33-23)

ROMÂNIA
Portari:
Silviu LUNG jr., n. 04.06.1989 (Kayserispor K / Turcia 1, 3/0)
Ionuț Andrei RADU, n. 28.05.1997 (Genoa CFC / Italia 1, 0/0)
Anton Ciprian TĂ‚TĂ‚RUȘANU, n. 09.20.1986 (FC Nantes / Franța 1, 60/0)
Fundași:
Nicușor Silviu BANCU, n. 18.09.1992 (U Craiova 1948 CS, 9/0)
Romario BENZAR, n. 26.03.1992 (FCSB, 15/0)
Iulian Lucian CRISTEA, n. 17.07.1994 (FCSB, 0/0)
Dragoș GRIGORE, n. 07.09.1986 (PFC Ludogoreț Razgrad / Bulgaria 1, 35/0)
Ionuț NEDELCEARU, n. 25.04.1996 (FC Ufa / Ryusia 1, 3/0)
Cristian Ionuț SĂ‚PUNARU, n. 05.04.1984 (Kayserispor K / Turcia 1, 34/0)
Alin Dorel TOȘCA, n. 14.02.1992 (PAOK / Grecia 1, 15/0)
Mijlocași:
Paul Viorel ANTON, n. 10.05.1991 (Krîlia Sovetov Samara / Rusia 1, 8/0)
Tudor Cristian BĂ‚LUȚĂ‚, n. 27.03.1999 (FC Viitorul Constanța, 4/0)
Alexandru Mihăiță CHIPCIU, n. 18.05.1989 (AC Sparta Praha / Cehia 1, 44/5)
Ciprian Ioan DEAC, n. 16.02.1986 (FC CFR 1907 Cluj, 19/4)
Gheorghe Teodor GROZAV, n. 29.09.1990 (Kisvárda FC / Ungaria 1, 27/5)
Ianis HAGI, n. 22.10.1998 (FC Viitorul Constanța, 3/0)
Dennis MAN, n. 26.08.1998 (FCSB, 3/0)
Răzvan Gabriel MARIN, n. 23.05.1996 (R Standard C Liège / Belgia 1, 16/1)
Alexandru Iulian MAXIM, n. 08.07.1990 (1.FSV Mainz / Germania 1, 35/5)
Dan Nicolae NISTOR, n.  06.05.1988 (FC Dinamo 1948 București, 2/0)
Dorin ROTARIU, n. 29.07.1995 (FK Astana / Kazahstan 1, 9/1)
Nicolae Claudiu STANCIU, n. 07.05.1993 (Al-Ahli Jeddah / Arabia Saudită 1, 30/10)
Atacanți:
Claudiu Andrei KEȘERÃœ, n. 02.12.1986 (PFC Ludogoreț Razgrad / Bulgaria 1, 31/10)
George Alexandru PUȘCAȘ, n. 08.04.1996 (US Città di Palermo / Italia 2, 6/2)
Marius George ȚUCUDEAN, n.  30.04.1991 (FC CFR 1907 Cluj, 9/3)
Selecționer:
Cosmin Marius CONTRA, n. 15.12.1975, (bilanț cu România, 16. 10. 4. 2. 27-14)

MECIUL 698
Meciul cu Norvegia va fi al 698-lea din palmaresul echipei naționale. Bilanțul la zi se prezintă astfel: 310 victorii, 179 egaluri, 208 înfrângeri, 1148-885 golaveraj

Cele 11 directe
12.06.1955 Oslo: NORVEGIA – ROMÂNIA 0-1 (0-1) amical
Stadion: Ullevaal. Spectatori: 25.000. Marcator: Ozon (15). Arbitru: Karni (Finlanda).
NORVEGIA: Aronsen – Bakker, Boye Karlsen, Legernes / cpt, Svenssen – Bergersen, Hennum – O.Ødegaard, Kotte, H.Johannessen, Kure. Antr. Willibald Hahn.
ROMÂNIA: Birtașu – Pahonțu, Apolzan, Szökö – Călinoiu, Peretz – Tătaru I, Petschowski / cpt, Ozon, N.Georgescu, Suru. Antr. Gică Popescu.
28.06.1956 București: ROMÂNIA – NORVEGIA 2-0 (2-0) amical
Stadion: „23 August”. Spectatori: 60.000. Marcatori: Zaharia (36), Z.Dávid (44). Arbitru: Nedelkovski (Iugoslavia).
ROMÂNIA: C.Toma (53 Voinescu) – Neacșu, Androvits / cpt, V.Soare – Onisie, Bóné – Zaharia, Constantin (77 N.Georgescu), Olaru, Zavoda I, Z.Dávid (70 Tătaru I). Antr. Gică Popescu.
NORVEGIA: Asb.Hansen – Bakker (78 R.Kristiansen), Falch, Svenssen / cpt (46 Boye Karlsen) – Legernes, Hernes – Kotte, Dybwad, Sandengen, Tideman, T.Nilsen (54 W.Olsen). Antr. Denis Ronald Lewin.
24.09.1980 Oslo: NORVEGIA – ROMÂNIA 1-1 (1-1) prel.CM
Stadion: Ullevaal. Spectatori: 25.000. Marcatori: Hareide (22) – Iordănescu (10). Arbitru: Kirschen (RDG).
NORVEGIA: T.Jacobsen – B.Berntsen, Kordahl, E.J.Aas, Grøndalen – Ottesen, Dokken, Hareide – Larsen-Økland, P.Jacobsen, H.Thoresen / cpt. Antr. Tor Roste Fossen.
ROMÂNIA: V.Iordache – Negrilă, Ștefănescu / cpt (75 Al.Nicolae), Sameș, Munteanu II – Țicleanu (69 Balaci), Beldeanu, Iordănescu – Crișan, Cămătaru, M.Răducanu. Antr. Valentin Stănescu.
03.06.1981 București: ROMÂNIA – NORVEGIA 1-0 (0-0) prel.CM
Stadion: „23 August”. Spectatori: 50.000. Marcator: Țicleanu (67). Arbitru: Göksel (Turcia).
ROMÂNIA: Cr.Gheorghe – Negrilă, Ștefănescu / cpt, Sameș, Munteanu II – Țicleanu, Beldeanu, Balaci (63 Țălnar) – Crișan, Cămătaru (89 M.Sandu), M.Răducanu. Antr. Valentin Stănescu.
NORVEGIA: Amundsen – Trond Pedersen, Kordahl, E.J.Aas / cpt, Grøndalen – J.Hansen, Giske (75 Brandhaug), S.Mathisen – B.Berntsen, Larsen-Økland (43 Davidsen), Dokken. Antr. Tor Roste Fossen.
10.08.1983 Oslo: NORVEGIA – ROMÂNIA 0-0 amical
Stadion: Ullevaal. Spectatori: 8.533. Arbitru: U.Eriksson (Suedia). C.R.: Ștefănescu (84).
NORVEGIA: Thorstvedt (46 T.Jacobsen) – Solér (29 Erlandsen), Kojedal, Hareide (55 Refvik), Grøndalen – Fjælberg, Giske, Davidsen – Dokken, P.Jacobsen, H.Thoresen / cpt (16 Kollshaugen). Antr. Thor Roste Fossen.
ROMÂNIA: S.Lung – Rednic, G.Iorgulescu, Ștefănescu / cpt, Văetuș – Movilă, Bölöni, Klein, Hagi – Gabor (84 Iovan), Coraș (89 Bărbulescu). Antr. Mircea Lucescu.
04.06.1986 București: ROMÂNIA – NORVEGIA 3-1 (2-0) amical
Stadion: „23 August”. Spectatori: 25.000. Marcatori: Pițurcă (20p, 36), Mateuț (90) – Sundby (65p). Arbitru: Ashkenazi (Israel).
ROMÂNIA: Moraru (46 S.Lung) – Iovan, Bumbescu (46 Al.Nicolae), Belodedici (67 Movilă), Ungureanu – Rednic / cpt (46 G.Balint), T.Stoica (58 Mateuț), Bölöni, Klein – Lăcătuș, Pițurcă. Antr. Mircea Lucescu.
NORVEGIA: Thortvedt (46 By Rise) – H.Hansen, Kojedal, Sollied, Møller (46 Egil Johansen) – Davidsen, Hareide / cpt, Osvold, Brandhaug (76 Sørloth) – Larsen-Økland, Sundby. Antr. Tor Roste Fossen.
20.08.1986 Oslo: NORVEGIA – ROMÂNIA 2-2 (0-2) amical
Stadion: Ullevaal. Spectatori: 6.000. Marcatori: Larsen-Økland (60, 66) – Osvold (25a), Gh.Hagi (35). Arbitru: Galler (Elveția).
NORVEGIA: By Rise – H.Hansen, Sollied, Ahlsen, Mordt – Skogheim (46 E.J.Aas), Osvold (80 Brandhaug), Solér – Larsen-Økland / cpt, Sundby, Egil Johansen (46 Seland). Antr. Tor Roste Fossen.
ROMÂNIA: Moraru (46 S.Lung) – Rednic, Belodedici, Bumbescu (46 Al.Nicolae), Ungureanu – Mateuț, Bölöni, Klein / cpt, Hagi – Cămătaru (66 Damaschin), Pițurcă (46 Lăcătuș). Antr. Mircea Lucescu și Emerich Jenei.
23.05.1991 Oslo: NORVEGIA – ROMÂNIA 1-0 (1-0) amical
Stadion: Ullevaal. Spectatori: 4.379. Marcator: Fjørtoft (26). Arbitru: Hill (Anglia).
NORVEGIA: Thorstvedt – Lydersen, Ahlsen, Bratseth / cpt, Tore Pedersen – E.Pedersen (64 Ingebrigtsen), Bohinen, Leonhardsen, Løken (84 Dahlum) – J.I.Jakobsen, Sørloth (25 Fjørtoft). Antr. Egil Olsen.
ROMÂNIA: Prunea – D.Petrescu, Săndoi, Rednic / cpt, N.Zanfir, D.Munteanu – Timofte II, Vlaicu, P.Badea (54 Moga) – Damaschin (61 Kádár), Hanganu (82 T.Cristea). Antr. Mircea Rădulescu.
19.08.1998 Oslo: NORVEGIA – ROMÂNIA 0-0 amical
Stadion: Ullevaal. Spectatori: 10.000. Arbitru: Clark (Scoția).
NORVEGIA: GrodÃ¥s / cpt – Heggem, R.Johnsen, Hoftun, Bjørnebye – R.Strand (58 Rudi), H.Flo (46 J.Flo), Rekdal (82 Leonhardsen), Solbakken, Solskjær (68 Brattbakk) – T.A.Flo. Antr. Nils Johan Semb.
ROMÂNIA: Stelea – D.Petrescu, Bătrînu, Gh.Popescu / cpt, Filipescu – Fl.Petre (49 Sabău), Gâlcă (48 I.Lupescu), Căt.Munteanu (76 D.Șerban), D.Munteanu – V.Moldovan, Ad.Ilie. Antr. Victor Pițurcă.
12.10.2002 București: ROMÂNIA – NORVEGIA 0-1 (0-0) prel.CE
Stadion: Steaua. Spectatori: 21.000. Marcator: S.Iversen (84). Arbitru: V.Ivanov (Rusia).
ROMÂNIA: Vintilă – Rădoi, Gh.Popescu / cpt, Chivu – Contra, Codrea, Mutu, D.Munteanu (86 Pancu), Raț – I.Ganea (66 M.Niculae), V.Moldovan (66 Ad.Ilie). Antr. Anghel Iordănescu.
NORVEGIA: Myhre – Basma, H.Berg / cpt, Lundekvam, Bergdølmo – S.Iversen, Trond Andersen, E.Bakke, J.A.Riise – Solskjær (89 Rushfeldt), Carew (78 Leonhardsen). Antr. Nils Johan Semb.
11.06.2003 Oslo: NORVEGIA – ROMÂNIA 1-1 (0-0) prel.CE
Stadion: Ullevaal. Spectatori: 20.000. Marcatori: Solskjær (77p) – I.Ganea (64). Arbitru: Michel (Slovacia).
NORVEGIA: F.Olsen – Basma, H.Berg / cpt (85 Lundekvam), R.Johnsen, Bergdølmo – F.Johnsen (70 T.A.Flo), E.Bakke, Trond Andersen, J.A.Riise – Solskjær, Carew (80 S.Iversen). Antr. Nils Johan Semb.
ROMÂNIA: Lobonț – Contra, Iencsi, Chivu / cpt, Raț – Pancu (85 Bratu), Rădoi, Șoavă, Ad.Ilie (46 A.Stoica) – Mutu, I.Ganea. Antr. Anghel Iordănescu.
Bilanț: 11 partide, 4 victorii România, 2 victorii Norvegia, 5 egaluri, 11-7 golaveraj

Ne cunoaștem bine cu Karasev
Brigada care va conduce meciul cu Norvegia va fi una din Rusia, cu Serghei Karasev la centru, Anton Averianov și Aleksei Lunev ca asistenți și Vitali Meșkov ca rezervă. Va fi al 3-lea meci al României arbitrat de Karasev. Precedentele două au fost: Luxemburg – România 0-2 (pe 02.09.2011, la Luxembourg, prel.CE) și Elveția – România 1-1 (pe 15.06.2016, la Paris, t.f. al CE). De asemenea, a mai avut 5 intersecții cu fotbalul românesc, în cupele europene: 20.11.2012, CFR Cluj – SC Braga 3-1 C1; 08.08.2012, SC Vaslui – Fenerbahçe 1-4 C1; 07.03.2013, Steaua – Chelsea 1-0 C3; 22.08.2013, Swansea City – Petrolul 5-1 C3; 28.08.2014, Astra – Lyon 0-1 C3. Așadar, se poate spune că ne cunoaștem destul de bine cu el și nu a rămas în memoria noastră cu vreo decizie supărătoare.
De altfel, bilanțul naționalei cu arbitrii din Rusia la centru este unul foarte favorabil, având 6 victorii, 3 egaluri și 1 înfrângere. Această unică înfrângere însă s-a petrecut tocmai într-un meci cu Norvegia, la 12.10.2002, pe un stadion Steaua mocirlos, scor 0-1, când arbitrul Valentin Ivanov a defavorizat flagrant reprezentativa noastră, el spre deosebire de Karasev, rămânând în memoria negativă a fotbalului românesc.
Serghei Ghennadievici Karasev s-a născut pe 12.06.1979 (curând va schimba prefixul), la Moscova, devenind din 2010 purtător al ecusonului FIFA. A condus meciuri la ultimele turnee finale de CM și CE. Este un mare pasionat de heavy metal, formația sa preferată fiind Slayer. Are prenumele și numele identice cu cele ale unui cunoscut baschetbalist rus, Serghei Vasilievici Karasev.
Meciuri inter-țări conduse de el (în afara celor 3 ale României, pomenite mai sus):
20.11.2018; Guimarães: PORTUGALIA – POLONIA 1-1 (1-0) Liga Națiunilor UEFA Liga A
11.10.2018; Rize: TURCIA – BOSNIA-HERȚEGOVINA 0-0 amical
11.09.2018; Reykjavik: ISLANDA – BELGIA 0-3 (0-2) Liga Națiunilor UEFA Liga A
26.06.2018; Soci: AUSTRALIA – PERU 0-2 (0-1) tf.CM
10.10.2017; Amsterdam: OLANDA – SUEDIA 2-0 (2-0) prel.CM
01.09.2017; Praha: CEHIA – GERMANIA 1-2 (0-1) prel.CM
12.11.2016; Viena: AUSTRIA – IRLANDA 0-1 (0-0) prel.CM
05.09.2016; Haifa: ISRAEL – ITALIA 1-3 (1-2) prel.CM
18.06.2016; Marseille: ISLANDA – UNGARIA 1-1 (1-0) tf.CE
11.10.2015; Helsinki: FINLANDA – IRLANDA DE NORD 1-1 (0-1) prel.CE
06.09.2015; Palermo: ITALIA – BULGARIA 1-0 (1-0) prel.CE
29.03.2015; Budapesta: UNGARIA – GRECIA 0-0 prel.CE
04.09.2014; Bari: ITALIA – OLANDA 2-0 (2-0) amical
15.10.2013; Bruxelles: BELGIA – ȚARA GALILOR 1-1 (0-0) prel.CM
06.09.2013; Berna: ELVEȚIA – ISLANDA 4-4 (3-1) prel.CM
04.06.2013; Cracovia: POLONIA – LIECHTENSTEIN 2-0 (0-0) amical
11.09.2012; Glasgow: SCOȚIA – MACEDONIA 1-1 (1-1) prel.CM
02.06.2012; Oslo: NORVEGIA – CROAȚIA 1-1 (0-0) amical
11.08.2010; Baku: AZERBAIDJAN – KUWEIT 1-1 (1-0) amical

DATE ISTORICO-CIFRICE DESPRE NAȚIONALA NORVEGIEI
# A jucat primul meci la 12.07.1908, Suedia – Norvegia 11-3
# Cea mai mare diferență de scor cu care a câștigat: 28.06.1946, Norvegia – Finlanda 12-0
# Cea mai mare diferență de scor la care a pierdut: 07.10.1917, Danemarca – Norvegia 12-0
# Porecla: Løvene (în traducere, leii)
# Fotbalistul cu cele mai multe meciuri: John Arne Riise, 110 (2000-2013)
# Fotbalistul cu cele mai multe goluri: Jørgen Juve, 33 (1928-1937)
# Selecționerul care a stat cel mai mult: Egil Olsen, 136 jocuri (1990-1998 și 2009-2013)
# Stadionul principal pe care joacă pe teren propriu: Ullevaal din Oslo (fondat în 1926, 28.000 locuri, 105mx68m dimensiuni)
# Cel mai bun loc în clasamentul FIFA: 6 (iunie 2000)
# Cel mai slab loc în clasamentul FIFA: 91 (iunie 1976)
# A participat la 3 turnee finale de CM (1938, 1994, 1998) și 1 de CE (2000)
# A cucerit bronzul olimpic la JO 1936 de la Berlin

Cele două meciuri ale Norvegiei din acest an
23.03; Valencia: SPANIA – NORVEGIA 2-1 (1-0) prel.CE
Spectatori: 39.752. Marcatori: Rodrigo (16), Sergio Ramos (71p) – King (65p). Arbitru: Treimanis (Letonia). C.G.: Dani Ceballos, Iñigo Martinez – Ajer, T.Elyounoussi, S.Johansen, B.Johnsen.
NORVEGIA: Jarstein – Elabdellaoui, Nordtveit, Ajer, Aleesami – Ødegaard (56 M.Elyounoussi), M.Henriksen, Selnæs, S.Johansen (77 Kamara) – T.Elynounoussi (55 B.Johnsen), King. Antr. Lars Edvin Lagerbäck.
26.03; Oslo: NORVEGIA – SUEDIA 3-3 (1-0) prel.CE
Spectatori: 23.459. Marcatori: B.Johnsen (41), King (59), Kamara (90+7) – Claesson (70), Nordtveit (86a), Quaison (90+1). Arbitru: Rocchi (Italia). C.G.: Selnæs, Nordtveit, B.Johnsen, Ajer – K.Olsson, Claesson, Helander.
NORVEGIA: Jarstein – Elabdellaoui, Nordtveit, Ajer, Aleesami – Ødegaard, Selnæs, M.Henriksen, M.Elyounoussi (72 Kamara) – B.Johnsen (88 A.Sørloth), King. Antr. Lars Edvin Lagerbäck.

Și Norvegia este o reprezentativă multietnică
Ca și alte reprezentative din occident, ale căror țări și-au deschis aproape nemăsurat porțile imigrației, și cea a Norvegiei are în componență mai mulți fotbaliști cu origini de dincolo de granițe. Oprindu-ne doar la lotul selecționat pentru partida cu România, 8 dintre jucători se află într-o asemenea situație, cei mai mulți dintre aceștia fiind chiar titulari. Dacă Svensson e mai de-al casei, având origini suedeze, ceilalți 7 provin din Africa. Majoritatea provine din părinți marocani, precum Elabdellaoui, Aleesami și frații Elyounoussi. De asemenea, Kamara are părinții sierraleonezi. Grytebust are mama liberiancă, King are tată gambian, iar B.Johnsen are mama afro-americancă din SUA.
Cunoscutul John Carew (din tată gambian și mamă norvegiancă), care ne-a făcut nouă atâtea probleme, a fost primul jucător de culoare din naționala Norvegiei, el debutând la 18.11.1998. De-atunci, reprezentativa nordică a avut o mulțime de jucători provenind din imigranți, unii chiar din zone foarte exotice, precum Christer George care are mama din Trinidad-Tobago, Thomas Pereira cu părinți indieni sau Tran Hai Ngoc cu părinți vietnamezi.

Lars Edvin Lagerbäck, o cheie franceză a nordului Europei
Selecționer actual al Norvegiei, Lars Edvin Lagerbäck, este un personaj foarte interesant. Se află la a 4-a sa echipă națională din carieră, a 3-a din nordul extrem Europei. Mai întâi, în țara sa natală, Suedia, după ce s-a ocupat mai întâi de selecționata U21, de cea secundă, a fost ales ca secund la echipa mare de Tommy Söderberg. După doi ani, în 2000, a fost promovat ca principal, devenind o conducere tehnică bicefală alături de Söderberg, până în 2004, când a rămas singur. Împreună cu partenerul său au calificat echipa țării lor la trei turnee finale, Euro 2000 și 2004 (când a atins sferturile de finală) și CM 2002. Iar singur a mai dus-o la CM 2006 și Euro 2008. Vrând probabil să vadă cum este și prin țările calde, a ales Nigeria în 2010, pentru a ghidona această națională la turneul final al CM din Africa de Sud, din 2010. N-a rupt inima târgului, așa că a stat doar 5 luni. S-a întors în nord, în Islanda, preluând la finele lui 2011 această reprezentativă care nu se putea lăuda cu mai nimic. Preluând modelul din Suedia, cu conducerea tehnică bicefală, l-a avansat principal pe secundul său, autohtonul Heimir Hallgrimsson, pentru ca apoi să-l lase gata copt în post după plecarea sa. Cei doi aveau să realizeze o performanță istorică, calificarea la un turneu final în premieră, Euro 2016, lăsând-o acasă pe Olanda! Iar în Franța a realizat rezultate incredibile, învingând Anglia și Austria, făcând egal cu Portugalia și Ungaria, abia în sferturile de finală suportând singura înfrângere, în fața țării gazdă.
Iar dela 1 februarie 2017, a primit o nouă provocare nordică, Norvegia. Deocamdată, aici nu a reușit vreo minune.
 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×