Norvegia – România | Interviu cu selecționerul Lars Lagerbäck: „Ne bazăm pe acest lucru, e unul dintre avantajele noastre”. Ce spune despre tinerii chemați de Contra la lot și de soarta vedetei Ødegaard: „Trebuie să fie realist”

Norvegia - România | Interviu cu selecționerul Lars Lagerbäck:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru echipa națională a României urmează un meci de luptă în Norvegia, contra unei echipe care nu a mai pierdut de trei ani pe teren propriu. Avem nevoie de un succes ca de aer, mai ales după eșecul din Suedia. La Oslo vom da piept cu un alt suedez, cu selecționerul Lars Lagerbäck, cel care a pus pe picioare naționala Norvegiei. ProSport a luat legătura cu tehnicianul în vârstă de 70 de ani, care se așteaptă la un meci extrem de disputat vineri, pe UllevÃ¥l Stadion.

ProSport: Cum se prezintă situația înaintea meciului cu România?
Lars Lagerbäck: Totul e sub control în acest moment. Recent am anunțat și lotul, iar din acest moment suntem nerăbdători să vină ora meciului.

Credeți că vom vedea un nou „thriller”? Cum s-a întâmplat și meciul cu Suedia.
Cred că va fi un meci foarte dificil pentru noi. România a început să joace din ce în ce mai bine în ultima perioadă. Desigur, Suedia a jucat bine contra României, dar și România a arătat altceva după pauză. Cred că va fi un meci disputat.

Acum, la rece, cum puteți comenta acel meci nebun cu Suedia?
E dificil să vorbesc despre acel meci. Am resimțit un mix de sentimente, atât pe durata jocului, cât și la final. Am evoluat foarte bine în prima repriză, am condus cu 2-0, dar apoi am devenit foarte pasivi. Am început să cedăm posesia, iar asta m-a nemulțumit. M-am bucurat totuși în final, pentru că am reușit să egalăm la ultima fază. Dar m-au încercat o sumedenie de sentimente la acel joc. Suporterii au fost foarte mulțumiți de prima repriză, dar prestația noastră din a doua parte i-a dezamăgit. În final, cred că toți au plecat acasă cu zâmbetul pe buze, după ce am reușit să smulgem un punct.

România propune numeroși jucători tineri la echipa națională de seniori, printre care și Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe Hagi. Credeți că lipsa lor de experiență la acest nivel ar putea reprezenta un avantaj pentru echipa Norvegiei?
E greu de spus, mai ales că nu-i cunosc foarte bine pe acești jucători tineri. Din propria mea experiență, vă pot spune că jucătorii tineri compensează prin energia pe care o au și prin ambiția de care dau dovadă. E dificil să vorbesc de jucătorii tineri convocați în naționala României, pentru că nu-i cunosc personal. Însă e foarte bine că se încearcă un mix între jucătorii cu experiență și cei tineri.

Care e cel mai periculos jucător român al momentului?
E greu de spus. Dacă ne uităm în spate o să vedem că România a avut o echipă în care se aflau fotbaliști precum Hagi sau Lupescu. Acum, atât România, cât și Norvegia, se bazează mai mult pe forța grupului. E clar că știm cât de periculoși sunt jucătorii României, dar n-aș putea desemna unul despre care să spun că e cel mai periculos. Cel mai important pentru noi este să blocăm întreaga echipă, să ne concentrăm asupra tuturor adversarilor.

Ultima înfrângere a Norvegiei pe teren propriu datează din 2016, de la acel 0-3 cu Germaniei. Simțiți că propriul stadion s-a transformat într-un soi de fortăreață?
Da, ne bazăm pe acest lucru. Încercăm să jucăm la fel de bine și în deplasare, dar e cu totul altceva când jucăm pe propriul stadion. E unul dintre avantajele noastre și încercăm să profităm de acest lucru.

Bilanțul Norvegiei în ultimii trei ani, în jocurile de acasă

  • Meciuri: 11
  • Victorii: 8
  • Remize: 3
  • Înfrângeri: 0
  • Goluri marcate: 21
  • Goluri primite: 7

Bilanțul României în ultimii trei ani, în jocurile din deplasare

  • Meciuri: 8
  • Victorii: 3
  • Remize: 2
  • Înfrângeri: 3
  • Goluri marcate: 10
  • Goluri primite: 11

Norvegia vs România H2H

  • 1980: Norvegia – România 1-1
  • 1981: România – Norvegia 1-0
  • 2002: România – Norvegia 0-1
  • 2003: Norvegia – România 1-1

Cum ați reușit să aduceți echipa Norvegiei pe acest drum?
Nu e simplu, muncim foarte mult pentru acest proiect. Suntem conștienți că trebuie să jucăm la cel mai înalt nivel pentru a învinge echipele puternice, astfel că încercăm să implementăm această mentalitate. Și România se află într-o situație similară. Jucătorii noștri au înțeles acest lucru, au recepționat mesajul și moralul grupului se ridică la cel mai înalt nivel. Dacă nu dai totul la antrenament și dacă nu muncești până la epuizare, n-ai cum să câștigi meciuri importante. Mă ghidez după această gândire.

Martin Ødegaard a încântat în acest sezon la Vitesse. Credeți că ar trebuie să se întoarcă la Real Madrid în această vară? Sau să plece sub formă de împrumut pentru încă un sezon?
E foarte greu să vorbesc despre situația lui Martin Ødegaard. Decizia îi aparține. El a fost împrumutat în ultimele două sezoane, astfel că rămâne de văzut ce va dori Real Madrid să facă cu el. În general, jucătorii muncesc pentru a ajunge să joace fotbal la cel mai înalt nivel, la cele mai importante cluburui. Însă în același timp jucătorii trebuie să fie realiști și să înțeleagă care sunt limitele lor, care sunt șansele de a evolua la un anumit club. Dacă Real Madrid vrea să-l folosească în mod regulat, ar fi foarte bine. Până la urmă orice fotbalist visează să joace pentru Real Madrid. În final, decizia îi aparține. După ce clubul Real Madrid îi va transmite un mesaj clar, trebuie să decidă dacă va rămâne acolo sau dacă va pleca.

În prima etapă din preliminarii ați dat piept cu Spania. Ați simțit că este un adversar accesibil?
Nu mai au o echipă la fel de bună ca în trecut, dar în continuare formează un grup puternic. Poate că nu mai sunt la fel de eficienți ca în ultimii ani, când dominau categoric și câștigau meciurile fără probleme. Dar chiar și acum joacă la cel mai înalt nivel, indiferent de adversar. În ciuda schimbărilor prin care au trecut în ultima perioadă, cred cu tărie că Spania rămâne una dintre cele mai puternice echipe ale lumii.

Norvegia vs România, vineri, de la 21:45, în preliminariile EURO 2020

FIFA vrea să mărească numărul echipelor care participă la un Campionat Mondial la 48. Ce părere aveți despre această inițiativă?
Nu sunt foarte optimist în legătură cu acest proiect al FIFA. Am citit recent că nu vor mări numărul de echipe pentru Campionatul Mondial din 2022 și pentru moment formatul va rămâne același. Când te gândești la astfel de schimbări, trebuie să iei în calcul și situația jucătorilor. Dacă vei introduce mai multe echipe și vei prelungi Campionatul Mondial, fotbaliștii vor juca practic un an întreg fără pauză. Fără vacanță. Practic, la fiecare patru ani, vor avea un an plin cu meciuri. Cred că fotbaliștii sunt forțați mult prea mult, nu sunt de acord cu o asemenea decizie.

Aceste jocuri din preliminarii au loc la finalul sezonului 2018/2019. Jucătorii acuză oboseala?
Jucătorii au venit acum la lot după o pauză de aproape două săptămâni, astfel că sunt un pic mai relaxați. Majoritatea s-au antrenat alături de echipele pentru care au jucat în Norvegia pentru a rămâne în formă. Cred că în acest moment al sezonului contează mai mult ca un jucător să fie pregătit din punct de vedere psihic, decât fizic. Cu o atmosferă bună în cadrul grupului poți regla ușor acest aspect. Jucătorii mei nu s-au plâns până acum, deci suntem în regulă din acest punct de vedere.

Naționala României va avea primul meci, în deplasare, cu Norvegia, pe 7 iunie, în timp ce pe 10 iunie tricolorii lui Contra o vor întâlni pe selecționata Maltei. În dubla precedentă, prima reprezentativă a înregistrat o victorie cu Insulele Feroe (scor 4-1) și o înfrângere cu Suedia (scor 1-2). La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Lotul convocat de Cosmin Contra

Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 59/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)

Fundași: Romario Benzar (FCSB, 15/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 34/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 35/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 0/0), Alin Toșca (PAOK, 15/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 CS, 9/0)

Mijlocași: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 42/5), Dorin Rotariu (Astana, 9/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 19/4), Dennis Man (FCSB, 3/0), Tudor Băluță (FC Viitorul, 4/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 16/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 4/0), Dan Nistor (Dinamo, 1/0), Alexandru Maxim (Mainz, 34/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 30/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 3/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 31/10), George Țucudean (CFR Cluj, 9/3), George Pușcaș (Palermo, 6/2)

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×