Norvegienii, emoții mari din cauza pandemiei de COVID-19, înaintea partidei cu România. Amicalul cu naționala statului Israel, anulat de urgență
Norvegienii trec prin emoții mari cu patru zile înainte confruntării cu naționala României. Duelul cu Israelul, programat la Oslo, a fost anulat. În delegația echipei oaspete a fost descoperit un jucător infectat cu noul coronavirus.
Duelul Norvegia – Israel trebuia să se joace în ziua în care România înfruntă Belarus, pe stadionul din Ploiești. Partida de la Oslo a fost însă amânată, după ce unul dintre jucătorii echipei vizitatoare a fost depistat cu noul coronavirus. Fotbalistul a fost plasat în carantină, la fel ca alți trei coechipieri. Decizia radicală, de anulare a partidei, a fost luată de autoritățile sanitare din Norvegia.
Mirel Rădoi, gata de un nou meci cu Erling Haaland
România și Norvegia se vor înfrunta pe 15 noiembrie. Primul meci a fost un dezastru pentru naționala lui Mirel Rădoi. Tricolorii au pierdut cu 4-0 la Oslo, un duel în care Erling Haaland a marcat trei goluri.
„Dacă nu reuşesc jucători din Bundesliga să-l oprească pe Haaland, vă daţi seama că şi pentru noi e foarte greu să-l oprim. Ştim că atunci când echipa lui e în posesie acţiunile se desfăşoară în partea dreaptă a apărării noastre, pentru că multe goluri provin din acea zonă.
Am identificat câteva situaţii în care poate fi periculos, dar, ca să mai şi glumim, o să punem un «sniper» în tribună pentru a-l opri. Va trebui ca atunci când Odegaard intră în posesie imediat jucătorii din apropierea lui Haaland să încerce să iasă la intercepţie, iar celălalt să asigure dublajul. Pentru că dacă va reuşi să se întoarcă şi să aibă şi o zonă mare de acţiune va pune în dificultate orice apărător”, a spus Rădoi.
Programul naționalei lui Mirel Rădoi:
15 noiembrie: România – Norvegia (Liga Națiunilor) – 21:45, “Arena Națională”, București
18 noiembrie: Irlanda de Nord – România (Liga Națiunilor) – 21:45, Windsor Park, Belfast