Alexandru Chipciu este cel mai sonor transfer din liga 1 din această iarnă. Fotbalistul cu 46 de partide în echipa națională a ales CFR Cluj deși a avut oferte din străinătate. Chipciu și-a deschis sufletul într-un interviu emoționant pentru „Eu sunt 12”. A dezvăluit cum se descurcă pe „postul” de tată a patru fete, dar și cum l-a inspirat cartea „Bătrânul și Marea”.
Alexandru Chipciu și-a reziliat contractul cu Anderlecht și a ales să meargă la CFR Cluj. A refuzat oferte pe bani mulți ca să joace la o echipă de cupă europeană și să fie sub ochii selecționerului.
Ultimele șase luni în Belgia l-au marcat foarte mult. Nu a jucat niciun minut, dar nu a depus armele. Una din cărțile care i-au slujit drept exemplu este „Bătrânul și marea”, romanul pentru care autorul Ernest Hemingway a câștigat un Premiu Pulitzer.
„Este un mod de vedea viața și de face lucrurile cu aceeași determinare. Uite, eu nu joc, dar sunt foarte motivat la antrenamente sau când sunt convocat la națională. Așa simt că trăiesc! Bătrânul se ducea la pește deși avea peste 80 de săptămâni în care nu prinsese nimic.
Pentru mine, munca înseamnă să fac antrenamente fizice sau să merg la sală. Asta este și plăcere. M-am mutat de curând și am cărat niște saci cu nisip. Am zis că nu trebuie să mai spun niciodată că la fotbal este greu”, a declarat Alex Chipciu pentru „Eu sunt 12”.
Interviul a fost acordat în perioada în care fotbalistul trecea prin momente dificile în Belgia.
Alexandru Chipciu este tatăl a patru fete. A povestit că de educația copilelor s-au ocupat, cel mai mult, soția și soacra. El a fost cel protejat când a fost vorba de îndatoriri nocturne.
„Soția și soacra se trezeau noapte când plângeau cele mici. Nu prea am schimbat scutece. Din acest punct de vedere m-au menajat. Dar am avut și copii liniștiți, nu pot să spun că nu m-au lăsat să dorm. Cu patru copii mi se pare mai ușor ca atunci când aveam unul. Când plângea săream toți, acum este mai lejer”, a povestit amuzat noul jucător de la CFR Cluj.
Fotbalistul a vorbit și despre un moment trist. În anul 2017 și-a pierdut tatăl. Lui îi datorează pasiunea pentru fotbal. Tatăl lui Chipciu a avut gradul de maior al armatei române, iar când juca fotbal purta tricoul cu numărul 10.
„Aș vrea să mă duc într-un loc unde să-l întâlnesc pe tata sau undeva unde am fost împreună cu el, în copilărie. A murit și îmi este tare dor de el… Aș vrea să mai trăiesc acele lucruri alături de el”, a mai spus trist Alexandru Chipciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER