Radu Drăgușin poate să prindă în curând transferul carierei! Florin Manea a anunțat pentru ProSport că interesul este tot mai mare din Premier League pentru fundașul care s-a impus repede în tricoul naționalei României.
Integralist în ambele meciuri ale României din preliminariile Campionatului European, Radu Drăgușin a lăsat o impresie foarte bună, astfel încât sunt toate șansele ca în următoarele luni să prindă un transfer de senzație.
Drăgușin a impresionat încă de la intonarea imnului României, fiind deja unul dintre cei mai iubiți jucători de către fanii primei reprezentative, într-o perioadă în care prestația multor fotbaliști lasă de dorit.
Cu siguranță, un test important la națională pentru Drăgușin va fi mai ales meciul retur cu Elveția, cea mai puternică reprezentativă din grupa noastră.
„Sunt deja discuții avansate cu cluburi din Anglia! Vorbim des, am făcut-o și după meciul cu Kosovo. Din Premier League, evident (n.n. discuțiile)! Primesc mereu mesaje, Radu a fost lăudat și după acest meci. Important pentru Radu este însă să joace acum meci de meci la Genoa în Serie A, după cele 45 de partide în care a fost titular anul trecut”, a spus Florin Manea, pentru ProSport.
Impresarul susține că apărătorul trebuie să se concentreze deocamdată pe ceea ce are de făcut la Genoa, iar până în iarnă să demonstreze că poate să facă față fără probleme în cel mai tare campionat din Europa.
„Vedem în iarnă ce se va întâmpla cu Radu! Putem să facem atunci transferul și să continue până în vară la Genoa. Noi așa ne dorim. Acum, Genoa vrea pe el o sumă între 35 și 40 de milioane de euro”, a completat Florin Manea.
Am aproape 18 ani de când fac meseria asta și deja mi-am făcut un ochi. Ceea ce mi-a plăcut enorm la Radu este profesionalismul. Este așa dispus la muncă cum rar mi-a fost dat să văd. Și cineva care muncește și se antrenează așa este imposibil să nu ajungă în top” – Florin Manea, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER