Noul stadion „National Arena”, inspectat de Platini
Lucrările de la National Arena au intrat în linie dreaptă.
Acoperișul retractabil este aproape montat, iar la sfârșitul lunii
iulie stadionul va fi inaugurat. Mircea Sandu a declarat că sâmbătă
lucrările vor fi inspectate de o delegație UEFA condusă de Michel
Platini.
„Din păcate suntem în întârziere. Sâmbătă avem și vizita
unei delegații conduse de președintele UEFA, Michel Platini.
Stadionul acum, cred că în proporție de 90 la sută este gata, dar
după părerea mea nu va fi gata în iulie. Va trebui să fie gata
pentru meciul cu Argentina din august. O să am o discuție și cu
primarul Oprescu pe tema asta, pentru că la finala Ligii Europa nu
va fi nicio problemă. Promisiunile pe care le-au făcut
constructorii au fost că în luna mai stadionul va fi gata. Nu
vorbesc de amenajările exterioare, spațiile verzi sau parcare. Cred
că sunt vreo două luni de întârziere și sper ca undeva în iulie să
fie bun de joc”, a spus Sandu.
Mircea Sandu este convins că partida cu Argentina se va disputa
pe noul stadion. „Nu mi-e teamă că meciul cu Argentina nu
va avea loc. El se va juca aici, dar trebuie să urgentăm”,
a adăugat Sandu.
Primul meci de pe National Arena va avea loc în luna august,
România-Argentina.
CLICK AICI
PENTRU O VEDERE PANORAMICĂ‚ ASUPRA „NATIONAL
ARENA”