Mutu a fost reprimit în lotul Fiorentinei, iar atacantul promite să revină la forma de altădată. Răzvan Lucescu spune că îl așteaptă pe Mutu să devină mai înțelept decât până acum: „Porțile naționalei sunt deschise”, spune selecționerul. Ionuț Lupescu nu crede însă că Mutu poate reveni până la meciul cu Bosnia.
„Mutu are nevoie de liniște acum. De aproape un an nu joacă. Dacă va da randament și va fi în formă ca acum 2-3 ani, sunt sigur că Răzvan Lucescu îl va convoca. Nu cred, însă, că va reuși să revină până la meciurile cu Bosnia. El trebuie să înțeleagă totuși că nu trebuie să se folosească de Națională doar pentru propriul EGO”, a spus Lupescu la Dolce Sport.
România are nevoie de cel puțin patru puncte din dubla cu Bosnia pentru a mai spera la calificare.
Răzvan Lucescu a declarat în mai multe rânduri că va demisiona dacă va rata calificarea, dar Mircea Sandu spune că selecționerul are sprijinul lui total.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER