„Nu e normală atitudinea lui Mutu!** A plecat în Italia fără să salute”
ProSport a anunțat în ediția de astăzi că este posibil ca Mutu
să nu mai fie chemat la echipa națională. Oficialii Federației se
feresc totuși să facă declarațuii pe această temă. Ionuț Lupescu
spune că doar Răzvan Lucescu poate să ia o asemenea hotărâre:
„Când o să auzim din gura selecționerului că Mutu nu mai
vine, atunci așa o să fie. Mai multe nu știu”, a spus
oficialul FRF.
Chiar dacă evită să dea un răspuns în privința lui Mutu, Ionuț
Lupescu nu s-a sfiit să-l critice pe atacantul Fiorentinei pentru
atitudinea pe care a avut-o la meciul cu Serbia. „Kaiserul” îl
„urechește” pe Mutu pentru faptul că a plecat în Italia imediat
după meciul cu sârbii, fără măcar să-și ia la revedere de la
antrenor și colegi. „Nu a fost normală atitudinea lui Mutu,
care a plecat fără să-și salute măcar colegii. Știu că era supărare
generală, dar nu trebuia să plece în Italia fără să-i salute pe
Răzvan și pe colegii lui”, a mai spus Lupescu