Adrian Mutu a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu Belarus, în care a vorbit despre revenirea sa la echipa națională.
„Îmi pare rău că nu am mai venit la națională, dar nu mai aveam ce să fac. Am rămas concentrat, am jucat bine și i-am demonstrat domnului Pițurcă că merit să fiu rechemat. Sincer să fiu, nu mă așteptam să fiu iertat așa repede. Am avut mai multe discuții cu dânsul în ultimele săptămâni și am rezolvat problema. M-a sunat de mai multe ori, pentru că eu și domnul Pițurcă nu ne-am certat și nici nu o să ne certăm.
Chiar dacă poate nu mai avem șanse, trebuie să jucăm la fel, mai ales pentru a pregăti campania următoare. Nu contează că sunt pensionari sau copii, important e să vină să susțină naționala. Cu atât mai rău îmi pare că nu am jucat în meciul cu Franța, când a fost stadionul plin. A fost schimbul ăsta de generații, dar n-am reușit să formăm o echipă, așa cum s-a întâmplat pe vremea lui Hagi.
Nu mă gândesc că Luxemburg ar putea încurca Bosnia și nici n-ar fi corect să fac asta. Trebuia să ne gândim la aceste lucruri mai demult, nu acum, când am ajuns în situația asta. Sper să fiu primul jucător al națjonalei care dă gol pe noul stadion”, a declarat Mutu la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER