„Nu mă simt amenințat! Sunt căpitan și asta e!”

Cristian Chivu a acceptat zilele trecute, la Milano, sa vorbească pentru ProSport despre echipa națională și despre schimbările prin care ea va trece sub comanda lui Lucescu jr. Și a făcut-o pentru prima dată de cînd a plecat Pițurcă și Răzvan a fost anunțat drept noul antrenor al naționalei.

Cristi, nu prea ai comentat pînă acum venirea lui Lucescu la națională. Ce zici?
Păi, deocamdată nu am început, dar suntem cu toții nerăbdători să lucrăm cu el și sperăm să reușim să facem și performanțe mai bune.

„Cu toții”, termenul asta înseamnă acum altceva decât acum câteva luni… Se schimbă lotul…
Unii vin, alții pleacă, așa e fotbalul. Răzvan are o listă mai lungă, făcută alături de colaboratorii săi, de unde va alege cei 22 de tricolori. Cei noi, ca și până acum, vor fi mereu bine primiți.

Ce se va schimba, ce va fi nou la națională?
Asta nu ne va putea arăta decât timpul, nu putem să știm de acum. Ce pot să îți spun este că Răzvan are toată susținerea și tot sprijinul nostru.

Ai vorbit în ultima vreme cu selecționerul?
Da, ne-am și întâlnit, știi că a fost aici, la Milano. Vorbim des și la telefon.

Te știai dinainte cu el?
L-am cunoscut mai bine asta iarnă, când a venit la Inter și a observat antrenamentele timp de o săptămână.

Ce impresie ți-a lăsat atunci?
Că este cum trebuie să fie un antrenor profesionist, preocupat mereu să învețe, să studieze.

"Răzvan e un antrenor profesionist, mi-a lăsat o impresie foarte bună. Are tot sprijinul nostru"
Cristi Chivu, căpitan România

„Sunt căpitan de la 21 de ani!”

Cristi, are naționala resurse? Ce n-a mers la ultima campanie?
Fotbalul nu este o știință. Nu poți găsi un răspuns, o explicație concretă, la faptul că joci prost. E un joc și se poate întâmpla orice. Iar noi acum n-avem încotro, trebuie să muncim și să tragem tare.

Meciul cu Lituania e important?
Este, pentru că e primul meci sub comanda noului selecționer. Este un nou ciclu, o nouă șansă pentru noi toți.

S-a tot vorbit de problema căpitanului…
Ați vorbit voi, poate, cu informații din alea de le ziceți voi „surse”… Eu unul, n-am vorbit cu absolut nimeni, nici cu selecționerul măcar.

Auzisem că ai fi spus tu că nu ții la banderolă cu dinții, sau așa ceva…
Tâmpenii, nu am declarat absolut nimic despre asta, niciodată.  N-am vorbit, repet, cu nimeni despre asta, nici cu soția mea. Nu mă simt amenințat, sunt căpitanul naționalei și asta este. Sunt de la 21 de ani căpitan, nu văd care este ideea discuției pe tema asta.

Tu cum te mai simți? Ai avut un sezon dificil…
Da, am avut operația la umăr, apoi problema la genunchi, și când lipsești mai mult este foarte greu, dar de două luni sunt ok, sunt bine.

La Inter cum e atmosfera?
Îți dai seama, după un nou titlu, toată lumea e fericită! Duminică ne-am primit și medaliile, și trofeul…

De foștii tăi colegi de la Roma, puștii lui Popescu, ce zici?
Se antrenează cu echipa mare, Stoian chiar a debutat în Serie A, trăiesc într-un mediu foarte bun pentru ei…

Urmărești finalul de campionat de acasă?
Nu numai finalul, tot campionatul îl urmăresc cu interes. Dar mă uit la ce se joacă, nu la ce e în afara terenului, deci nu vreau să vorbesc de fuziuni, de DNA-uri și așa mai departe.

Ok, și din ce vezi pe terenuri, are naționala ce lua din campionatul nostru?
Da, sigur că da, ia și acum mulți jucători, constant. Și părerea mea este că e un campionat care se joacă corect.

"Eu sunt căpitanul naționalei și asta este. Nu mă simt deloc amenințat"
Cristi Chivu, căpitan România

"Chivu este un jucător echilibrat, matur și deosebit de valoros. E genul de fotbalist pe care și l-ar dori orice antrenor din lume. Va fi în continuare căpitanul naționalei"

Răzvan Lucescu, selecționer

 

Publicat: 01 06. 2009, 10:53
Actualizat: 01 06. 2009, 12:58