Nu mai ratați garsonierele!
Deși Africa de Sud este foarte departe, începutul anului 2009 a clarificat sistemul de premiere de care vor avea parte tricolorii în caz că vor reuși calificarea la Campionatul Mondial.
Federația pune la bătaie câte 115.000 de euro pentru fiecare fotbalist care va juca în majoritatea meciurilor, însă au început să apară și propuneri de premiere din partea persoanelor fizice. Prima dintre ele este afaceristul Ionuț Negoiță, un tip care încearcă să intre în fotbalul românesc și care are legături strânse cu oficialii federației. Negoiță vrea să ofere tricolorilor aceeași recompensă pe care aceștia o aveau în cazul în care reușeau să treacă de faza grupelor la Euro 2008.
„Atunci am oferit apartamente și garsoniere în valoare de 1,5 milioane de euro. Oferta rămâne valabilă și acum. Dacă naționala se califică, eu și fratele meu vom face această donație federației. Să le împartă cei de acolo cum vor băieților“, a afirmat Ionuț Negoiță, care deține o avere impresionantă. El și fratele său au o avere estimată la 420 de milioane de euro, deținând două hoteluri în Otopeni, Rin Grand Hotel în Vitan, care este cel mai mare din sud-estul Europei, dar și o mulțime de locuințe. De altfel, fratele lui Ionuț, Robert, proaspăt deputat PSD, a stârnit zâmbete în Parlament atunci când pe declarația de avere a trecut 1.603 case.
„Nașul“ și Lupescu, invitați să ajute copiii
Ionuț Negoiță a împlinit ieri 35 de ani, prilej cu care a organizat o petrecere la Rin Grand Hotel. El a invitat foarte mulți oameni din fotbal, printre care Mircea Sandu, Ionuț Lupescu, Cristi Borcea, Nicolae Badea ori Nae Manea. Interesant este faptul că le-a solicitat celor care au onorat invitația să vină fără cadou, dar să aducă bani sau jucării, care ar urma să fie donate unei case de copii de la Domnești, pe care Negoiță vrea să o renoveze.
Scandal la Euro
Astă-vară, înaintea meciului Olanda – România, ultimul din grupă de la EURO, Ionuț Negoiță a promis o recompensă importantă în caz de calificare, aceeași pe care o dă acum.
El i s-a adresat președintelui Mircea Sandu, care nu l-a informat direct pe Victor Pițurcă, ci a început să îi sune pe jucătorii importanți de la națională, pentru a le spune de acest bonus. „Nașul“ a încercat astfel să îi mobilizeze pe fotbaliști, dar de fapt a creat o intrigă în cadrul lotului.
Fotbaliștii care nu fuseseră contactați au auzit că se dau niște apartamente și s-au temut că ei vor fi săriți, drept pentru care s-au plâns selecționerului. Abia atunci a aflat Piți despre bonusul oferit și s-a supărat foarte tare, reproșându-i lui Mircea Sandu că îi strică atmosfera la echipă înainte de cel mai important meci. De fapt, atunci s-a produs adevărata ruptură dintre antrenor și președinte, care a degenerat apoi într-un război al declarațiilor.