„Nu merg la meci! Nu vreau să pun presiune pe Pițurcă!”

Tehnicianul lui Dinamo, Mircea Rednic, a prefațat partida din această seară dintre România și Serbia.

"Puriul" crede că singura variantă pentru tricolori este victoria, în timp ce plavii s-ar mulțumi și cu un rezultat de egalitate. Antrenorul "câinilor" a dezvăluit că a discutat cu Bogdan Lobonț și că l-a simțit pe goalkeeper optimist și montat pentru partida de astăzi.

"Dacă nu o să avem răutatea pe care o au ei, o să avem probleme. Trebuie să fim inteligenți. Eu zic că din punct de vedere tehnic stăm mai bine decât ei. Jucătm acasă, trebuie să avem încredere în jucătorii noștri. Noi pierdem foarte greu pe teren propriu. Sunt convins că băieții se vor concentra și cu atenție la fazele fixe putem câștiga. Am vorbit cu Lobby și sunt încrezători băieții. Acum avem nevoie de victorie, sârbilor le convine și egalul", a declarat Rednic la gsptv.

Întrebat dacă va fi prezent la partida de la Constanța din această seară, Rednic a răspuns: "Am vrut să merg la meci, dar s-au tot făcut speculații și nu vreau să se creeze presiune pe antrenor. Voi sta acasă cu prietenii"

Publicat: 28 03. 2009, 16:36
Actualizat: 28 03. 2009, 16:38