‘Nu poți juca la nivelul lui Mutu, dar am încredere în înlocuitorul lui’

Fundașul central al echipei naționale și al lui Al-Hilal, Mirel Rădoi, a declarat că are încredere în înlocuitorul lui Adrian Mutu pentru meciul cu Ungaria, chiar dacă e greu să joace la nivelul său. Fostul stelist a precizat că cel care îl va înlocui pe Adrian va juca foarte bine. De asemenea, Rădoi a declarat că nu vor fi probleme de adaptare la Steaua pentru Cristi Tănase.

"Va fi greu fără Mutu, dar sunt convins că cine îl va înlocui, o va face bine. E adevărat că nu ai cum să joci la nivelul lui Adrian, dar astfel de accidentări există tot timpul.Transferul la Steaua e un pas înainte pentru Tănase, sunt convins că nu vor fi probleme de adaptare pentru el", a spus Rădoi.

În altă ordine de idei, Ciprian Marica a spus că deși șansele echipei naționale sunt mici, fotbaliștii cred în șansele României. Atacantul lui Stuttgart a precizat că nu și-a dorit să joace contra Timișoarei, dar că este un jucător profesionist și dorește să câștige.

"Nu mi-am dorit să joc contra Timișoarei, îmi pare extremd de rău, dar sunt profesionist și vreau să evoluez în Champions League", a spus Marica la o conferință de presă.

Publicat: 09 08. 2009, 17:44
Actualizat: 09 08. 2009, 17:54