Nu știm adversarul, dar știm echipa!** LISTA celor 10 stranieri convocați de Pițurcă la națională

Federația Română de Fotbal a anunțat, marți, pe site-ul oficial,
că numărul stranierilor convocați de selecționerul Victor Pițurcă
pentru meciul amical cu reprezentativa Argentinei este de zece, în
plus față de lista anunțată inițial fiind atacantul Bogdan Stancu
(Galatasaray Istanbul).

Lista completă a celor zece jucători convocați pentru amicalul
cu Argentina, care ar trebui să se dispute la 10 august, pe
Național Arena, este următoarea: Cristian Săpunaru (FC
Porto), Gabriel Tamaș (West Bromwich Albion), Ștefan Radu (Lazio
Roma), Dorin Goian (Glasgow Rangers), Răzvan Raț (Șahtior Donețk),
Răzvan Cociș (FK Rostov), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Bogdan
Stancu (Galatasaray Istanbul), Adrian Mutu (AC Cesena) și Ionuț
Mazilu (Arsenal Kiev)
.

Cei zece sunt așteptați la lot în 8 august, la ora 12.00, la
Centrul de Fotbal Mogoșoaia.

Jucătorii din campionatul intern, așteptați la 1 august, la
Mogoșoaia, vor fi anuntați duminică seară.

Însă Asociația de Fotbal din Argentina (AFA) a anunțat, luni
seară, pe site-ul oficial, că a decis suspendarea meciului amical
cu România, programat la 10 august, la București, după demiterea
selecționerului Sergio Batista. Meciul amical România – Argentina
era programat la 10 august, de la ora 21.45, la inaugurarea Arenei
Naționale.

MEDIAFAX

Publicat: 26 07. 2011, 19:33
Actualizat: 26 07. 2011, 21:30