„Nu vom tolera nicio acțiune de indisciplină la națională!”**

Ionuț Lupescu nu a vrut să comenteze prea mult incidentul în
care a fost implicat Săpunaru, la întoarcerea naționalei din
Polonia, dar a spus că se vor lua măsuri, dacă se va dovedi că
fundașul a avut un comportament neadecvat. Oficialul Federației
afirmă însă că nu a văzut pe nimeni consumând băuturi alcoolice în
avion.

„Nu pot să spun prea multe despre situația lui Săpunaru.
Azi am fost informat de câțiva oameni și vom analiza
comportamentul. Dacă a întrecut măsura și s-a comportat într-un mod
jignitor cu presa și cu secunzii, vom lua măsuri. Nu vom tolera
nicio acțiune de indisciplină la națională. Chiar dacă ești
provocat, nu înseamnă că trebuie să ai această atitudine la
națională. Nu pot să cred că era într-o stare de ebrietate, pentru
că în avion nu am văzut pe nimeni să consume băuturi alcoolice. O
să vorbesc cu persoane care știu mai multe”
, a spus
Lupescu, la gsptv.

Publicat: 15 11. 2009, 19:26
Actualizat: 15 11. 2009, 20:04