8 septembrie 2021. Ce legătura are data asta cu Dinamo București? Și de ce se scrie dureros în palmaresul unui club care contează atât de mult pentru echipa națională? Ei bine, e ziua ultimului meci al României cu un jucător al lui Dinamo pe teren.
În martie, când naționala lui Edi Iordănescu va disputa primul amical din pregătirea EURO 2024, aproape cert nu vom regăsi dinamoviști la prima reprezentativă. Din 8 septembrie 2021 și până la 22 martie 2024, când tricolorii se duelează pe Arena Națională cu Irlanda de Nord, vor fi 926 zile. Adică 2 ani, 6 luni și 14 zile. Și cum următoarele meciuri ale naționalei vor fi apoi în iunie, în preajma turneului final, când nu se întrevăd mari șanse de schimbare, se va trece cu mult borna celor o mie de zile rușinoase! Iată concluziile în exclusivitate ale unui analize în premieră!
Pe 8 septembrie 2021, în preliminariile CM 2022, naționala pregătită atunci de Mirel Rădoi remiza 0-0 în deplasare, la Skopje, cu Macedonia de Nord. Titular și prezent pe teren până în minutul 74, pe post de extremă stângă, era Deian Sorescu.
Avea să fie ultima prezență în tricoul României pentru un fotbalist legitimat la Dinamo București!
În acel final de an, Sorescu nu s-a mai regăsit pe lista jucătorilor utilizați (nici măcar convocați) de Rădoi la cele patru meciuri rămase din acea campanie. Iar pe 19 ianuarie 2022, Deian s-a transferat în Polonia, la Rakow Czestochowa, unde activează și azi.
Firește, toată această perioadă de timp în care dinamoviștii au lipsit de la echipa națională trebuie acceptată în contextul șocurilor resimțite de club. Mirajul investitorilor spanioli, retrogradarea istorică în Liga 2, toate au făcut de neconceput aproape ca un fotbalist al “câinilor” să mai apară pe lista finală de jucători convocanți de Edi Iordănescu, selecționer de la începutul anului 2022.
Ai spune că “rușine” e un cuvânt mult prea greu și nedrept, forțat pentru un titlu bombastic. Numai că sensul intră la loc între litere dacă analizăm contribuția clubului Dinamo București la istoria echipei naționale.
Întâi de toate:
Sunt 71 de ani cu fotbaliști ai lui Dinamo cărora le-a cântat imnul, am putea spune consecutivi și am merge chiar spre 72 de ani, doar că în 1964 echipa națională nu a disputat niciun meci. Dacă ar fi făcut-o, aproape cert ar fi fost dinamoviști în echipă. Pentru că echipa fusese campioană națională și în 1963, și în 1964…
Singurul an până la Deian Sorescu în care naționala a disputat meciuri dar nu a avut dinamovist pe teren a fost anul 2020. Anterior, în 2019, mai exact pe 18 noiembrie, jucase Dan Nistor.
Dinamo era în picaj deja, încheia anul 2019 pe locul 9 din 14 echipe în campionat, iar anul 2020 i-a adus play-out-ul.
Seria excepțională de 71 de ani cu minimum un jucător furnizat naționalei a început pentru Dinamo București, după cum spuneam, chiar în 1948, anul înființării.
Pionier la acest capitol: Carol Bartha. Un fotbalist ofensiv originar din Oradea care avea să să strângă în carieră 7 meciuri pentru România și un gol marcat.
Dinamo București s-a înființat pe 14 mai 1948, iar pe 6 iunie, la nici o lună distanță!, Carol Bartha juca 45 de minute în partida Ungaria – România de la Budapesta! Era introdus la pauză de selecționerul Petre Steinbach, la scorul de 2-0 pentru maghiari. Avea să se încheie 9-0, cel mai drastic eșec din toată istoria România!
În ordine cronologică inversă, iată ultima prezență într-o partidă a primei reprezentative pentru alte cluburi de tradiție sau reprezentante azi ale unor orașe de tradiție ale fotbalului nostru:
Descoperă AICI ce tricolor a devenit numărul 1 în istoria naționalei la meciuri oficiale consecutive fără înfrângere!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER