Primul lucru pe care selecționerul Lucescu l-a schimbat în mandatul său pe banca naționalei a fost mentalitatea. Tricolorii au părut în partidele contra Lituaniei și a Ungariei mult mai motivați și mult mai încrezători în forțele proprii decât în era Pițurcă.
Mulți se tem că această transformare a fost determinată de valoarea modestă a adversarilor. Înaintea testului crucial care ar putea menține vii speranțele la calificare, jucătorii primei reprezentative își mențin, cel puțin la nivel declarativ, același optimism.
 Astfel, Răzvan Raț este convins că naționala poate crea surpriza în Hexagon și crede că Lucescu Jr va descifra perfect jocul adversarilor.
"Suntem în fața unui meci foarte dificil, dar în același timp, extrem de important. O victorie în fața Franței ne menține în cursa pentru calificare la Mondialul din Africa de Sud, deci nu ne gândim decât la un succes. Avem șansele noastre, nu ne gândim că suntem învinși dinainte. România a mai obținut rezultate surprinzătoare și am certitudinea că Răzvan Lucescu va găsi punctele slabe ale francezilor", a spus fundașul lui Șahtior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER