Federația Bosniacă de Fotbal a anunțat, joi, că a adoptat un nou statut, ce este conform recomandărilor FIFA și care ar trebui să permită ridicarea suspendării dictate de forul internațional și de UEFA în privința sa.
Federația Bosniacă de Fotbal (NSBIH) a fost suspendată, la 1 aprilie, „până la noi ordine” de FIFA și UEFA, deoarece nu a acceptat schimbarea statului în conformitate cu recomandările celor două instituții.
„Comitetul Executiv al FIFA (din 28 octombrie 2010) și cel al UEFA (4 octombrie 2010) a cerut federației bosniace să adopte statutul în conformitate cu cerințele FIFA și UEFA până la 31 martie 2011, în caz contrar urmând să fie automat suspendată. Adunarea Generală a federației bosniace, din 29 martie 2011, nu a întrunit cvorumul necesar pentru adoptarea unui nou statut, astfel că federația și-a pierdut drepturile de membru cu efect imediat și până la noi ordine.
Echipele reprezentative și echipele de club nu mai au voie să participe la competiții internaționale de la 1 aprilie 2011 până la rezolvarea problemei. De asemenea, de la 1 aprilie 2011 niciun oficial sau reprezentant al federației nu mai poate participa la meciuri sau evenimente internaționale”, și-au justificat atunci decizia FIFA și UEFA.
FIFA și UEFA cer ca NSBIH să fie condusă de un singur președinte și nu de o președinție tripartită compusă, în baze etnice, de membri croați, musulmani și sârbi.
Bosnia-Herțegovina face parte din grupa D a preliminariilor Euro-2012, alături de România. Echipa tricoloră a pierdut, scor 1-2, partida de la Zenica, disputată împotriva reprezentativei bosniace. Bosnia va avea următorul meci oficial internațional cu România, la 3 iunie.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER