Olanda reprezintă adversarul pe care Pițurcă îl cunoaște cel mai bine. L-a studiat îndelung în preliminariile pentru acest turneu final și se poate spune că l-a descifrat, de vreme ce le-am luat olandezilor patru puncte din șase. Ce va fi acum? Trebuie spus în primul rând că, față de ce se întâmpla în urmă cu câteva luni, „Portocala” și-a regăsit „mecanica” și e foarte, foarte greu să o dereglezi. „Prietenii” noștri francezi și italieni știu cel mai bine asta. E fotbal pentru fotbal ceea ce fac batavii pe teren. Au o bucurie de a juca de-a dreptul impresionantă. Par că sunt într-un vârf de maxim din toate punctele de vedere: formă sportivă, rezistență fizică și pregătire psihică. Sunt urmăriți peste tot de 7-8 mii de suporteri, inclusiv la antrenamente, și pare că nimeni și nimic nu îi poate opri. Din acest punct plecăm în cel mai important meci din 2000 și până azi. Sigur că matematica fotbalului implică și o serie de calcule colaterale jocului în sine. Cred că Van Basten își va face temeinic temele și din acest punct de vedere. Eu unul aș face asta în locul lui… Am un mesaj pentru generația de acum din partea generației noastre: nu uitați că noi avem o revanșă de luat în fața Spaniei, după ce ne-a bătut în 1996 Gabi Balint analist ProSport
Ce știu olandezii să facă?
1. Au un joc de posesie aproape perfect. Se poate spune că Olanda este stăpâna sistemului 4-3-3. Are fotbaliști deosebit de tehnici și, dacă în privința primului unsprezece e foarte greu să anticipezi componența lui, din punct de vedere al așezării în teren nu va fi niciun fel de surpriză. Se speculează mult pe seama modificărilor în echipa de bază, și fără îndoială că vor fi, pentru că Van Basten a spus că își va menaja jucătorii obosiți și pe cei cu cartonașe. Oricum, mare diferență nu este între așa-zișii titulari și așa-zisele rezerve și, indiferent cine va fi pe teren, Olanda va face tot ceea ce știe mai bine. Adică să atace din minutul 0.
2. Sunt aproape imbatabili în duelurile unu la unu. Mobilitatea și polivalența fotbaliștilor olandezi sunt proverbiale. E greu să le iei mingea fără fault când ești față în față cu Robben sau cu Van Persie. De asemenea, au abilitatea de a desface foarte mult jocul spre margini. Interesant este că, și în aceste condiții, aduc mingea în fața porții tot prin pătrunderi individuale sau un-doi-uri, și mai rar prin centrări. Alternează combinațiile în viteză pe spații mici și frontal cu pasele în lateral, urmate de ruperi derutante de ritm.
3. Trag mult la poartă. În partide contra unor adversari mai mult decât redutabili, olandezii au niște cifre de invidiat: 34 de șuturi la poartă, 18 dintre ele pe spațiul porții și 7 goluri. E clar că ajung cu mare ușurință în poziții de finalizare și nu ezită să șuteze de la distanță de câte ori au ocazia. Beneficiază de jucători compleți, care au marcat din toate pozițiile și prin toate procedeele. De la supergolul lui Sneijder din afara careului până la Robben, care a finalizat o acțiune individuală cu șut la colțul scurt din careu, și până la Kuyt, care a marcat cu capul.
Ce trebuie să facă românii?
1. Să avem răbdare. Acesta este cuvântul de ordine. Nu trebuie să ne gândim sub nicio formă la rezultatul meciului dintre Franța și Italia. Să fim cu mintea și cu sufletul la partida noastră. E genul de confruntare care se poate câștiga cu inima. Ei joacă pentru palmares și pentru acea primă din partea UEFA, în timp ce noi jucăm pentru glorie. E meciul care poate da certificatul de calitate acestei generații.
2. Nu trebuie să le dăm spații! Am spus asta și înaintea jocurilor cu Franța și cu Italia, dar acum este mai necesar ca oricând ca jucătorii să respecte indicația pe care, fără îndoială, le-o va da și Pițurcă. Olandezii pot fi letali atunci când au mingea la picior, așa că trebuie să aglomerăm cât mai mult, să ne dublăm
3. Să alergăm mai mult decât adversarul! Și cu Italia, și cu Franța am parcurs, per total, un număr mai mare de kilometri. Și acum trebuie să fie la fel.
4. Forțe proaspete în atac. Poate că a venit momentul să încercăm cu un alt atacant. Daniel Niculae a făcut o mare risipă de energie în primele două meciuri, neavând mai deloc realizări.
Olanda a atacat atât de mult la acest turneu final, încât nu a fost timp să vedem părțile slabe pe care, fără doar și poate, le are. Dacă în atac este aproape perfectă, cu dubluri de calitate pe fiecare post, de la mijloc în sus, apărarea, mai ales pe zonă centrală, poate să fie pătrunsă. Condiția este, firește, să punem noi probleme. Cuplul Bouma-Mathijsen poate și trebuie să fie surprins. Absențele lui Ooijer și De Jong, menajați pentru cumul de cartonașe galbene, ar putea conta. Intrările lui Mutu din flancul stâng și forța lui Marius Niculae par a fi atuurile noastre. În rest, încep pericolele. Fundașii lor de bandă urcă mult și sunt periculoși, apărând chiar și în careu (vezi golul lui Van Bronckhorst), mijlocașii trimit pase surprinzătoare, în timp ce tridentul ofensiv alternează șuturile de la distanță cu raidurile în careu.
Dacă înaintea meciului cu Italia vorbeam despre nevoia prezenței alternative și pe alocuri a fundașilor laterali pe fază ofensivă, acum cred că sarcinile lor ar trebui să se rezume numai la defensivă. Cu alte cuvinte, Contra și Raț să rămână cât mai mult alături de centralii Tamaș și Ghionea și, împreună cu mijlocașii defensivi Chivu și Codrea, să conlucreze la comprimarea spațiilor. Acest grup de șase, plus Lobonț, bineînțeles, va duce greul. Restul de patru fotbaliști sunt datori să le pună probleme olandezilor în atac și măcar doi, dacă nu trei dintre ei, să coboare în momentele mai dificile, pentru a-i împiedica pe olandezi să construiască în voie. Odată cu ieșirea lui Rădoi, este de așteptat să vedem o modificare a distribuției pe teren, în sensul că în centrul liniei mediane ar rămâne Chivu, flancat de Codrea în dreapta și de Cociș în stânga. Răzvan va avea sarcina de a-l ajuta pe Raț în flancul stâng, mișcare prin care i se va oferi mai multă libertate și spațiu de manevră lui Mutu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER