România a făcut spectacol cu Republica Moldova, s-a impus cu scorul de 5-0, iar Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău sunt deja cu gândul la campania pentru Euro 2024.
Alexandru Cicâldău promite că România va da totul pentru a ajunge la turneul final de peste doi ani, în timp ce Olimpiu Moruțan crede că tricolorii „nu mai au nicio scuză”.
Duelul dintre Moldova și România a fost Live Video Online pe prosport.ro.
Alexandru Cicâldău a subliniat că victoria de la Chișinău „este un nou început” pentru reprezentativa pregătită de Edi Iordănescu.
„Am venit cu gândul să jucăm bine și să câștigăm. Ne bucurăm că am reușit acest lucru. Nu există prietenie pe teren! Lucrez foarte mult la loviturile libere, dar cel mai important este că ne-am impus. Este un nou început! A fost doar un meci până la urmă. Anul viitor vor începe lucrurile serioase și trebuie să fim pregătiți. Suntem foarte încrezători și credem în șansa noastră. Vom da totul pentru a ne califica la Euro”, a spus Alexandru Cicâldău, la Pro Arena.
„Sunt foarte fericit și foarte mândru pentru acest gol. Am făcut un meci foarte bun, am pus toate lucrurile la punct și sper să începem cu dreptul preliminariile pentru Euro. Și cu Slovenia am arătat bine, dar a doua repriză. Ne dorim să fim cât mai motivați, iar din martie să nu mai avem nicio scuză”, a afirmat și Olimpiu Moruțan, la Pro Arena.
Echipa de start a României: 12. Târnovanu – 4. Manea, 17. Rus, 15. Burcă-cpt., 2. Opruț – 20. Olaru, 6. Băluță, 10. Cicâldău – 21. Moruțan, 9. Pușcaș, 7. Drăguș. Selecționer: Edward Iordănescu
Rezerve: 1. Moldovan, 16. Popa – 3. Vătăjelu, 5. Nedelcearu, 8. Ștefănescu, 11. Petrila, 13. Pantea, 14. M. Marin, 19. Paraschiv, 22. Drăgușin, 23. Cordea, 24. Sefer, 25. Păun, 26. Boloca
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER