Omul lui Kyros Vassaras ne-a făcut praf la Erevan! Care este legătura arbitrului cu președintele CCA | EXCLUSIV
Andris Treimanis, arbitrul întîlnirii Armenia – România, a creat o stare de nervozitate în tabăra tricolorilor, prin faptul că a acordat două goluri controversate: cele ale victoriei din ultimele minute. Șeful CCA Kyros Vassaras este mentorul „fluierașului” Treimanis.
Haroian a deviat în poartă, în poziție afară de joc, un şut-centrare al lui Barseghian în minutul 87. Reluările arată un ofsaid milimetric, în timp ce în minutul 89 Creţu, cu ambele picioare pe pământ, l-a faultat în careu pe Sperţian şi arbitrul a dictat penalti, transformat de Barseghian.
România a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-0), de echipa Armeniei, în etapa a 3-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.
Omul lui Vassaras ne-a făcut praf la Erevan! Care este legătura cu președintele CCA
Tricolorii au fost conduşi cu 1-0, au condus cu 2-1 şi jucat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Puşcaş, din minutul 77, primind două goluri.
Letonul Andris Treimanis a fost invitat în noiembrie 2020 la un curs online pe Zoom și a fost prezentat de președintele CCA Kyros Vassaras drept un arbitru de viitor. De asemenea, grecul a recunoscut ca este mentorul său la UEFA și FIFA, fiind cel care îl indrumă în activitatea internațională.
Cu atât mai ciudată delegarea balticului la acest meci din preliminariile CM. O delegare care nu ne-a adus mare noroc și care a încurcat socotelile în grupa tricolorilor.
Letonul Andris Treimanis a arbitrat trei meciuri ale echipelor de club românești
Treimanis s-a născut la 16.03.1985 (Kuldīga), este de profesie avocat (la televiziunea letonă), luând ecusonul FIFA în 2011. A condus numeroase partide internaționale inter-țări și inter-cluburi, cel mai important meci fiind finala CM U17 din Brazilia, în 2019.
Cu fotbalul românesc a avut trei intersecții, însă numai la nivel de cupe europene: 14.09.2017, FCSB – Viktoria Plzeň 3-0, în grupele Ligii Europe; 13.08.2019, Celtic – CFR Cluj 3-4, în turul preliminar 3 al Ligii Campionilor; 27.02.2020, Sevilla – CFR Cluj 0-0, în 16-imilor Ligii Europa.
Astfel, a devenit al 4-lea arbitru leton pe care România îl are la centru și totodată a fost al 7-lea nostru meci condus de un cavaler al fluierului din această țară baltică.
Bilanțul cu ei până acum ne era extraordinar: 6 victorii din 7 meciuri. E drept, în acestea am întâlnit numai echipe modeste precum Lituania, Liechtenstein, Luxemburg sau Georgia.