Operația lui Rădoi a fost reușită
Mijlocașul echipei naționale, Mirel Rădoi, a fost operat ieri la Spitalul Universitar din Zürich, starea sa fiind acum stabilă.
Rădoi suferise o fractură a peretelui ocular stâng și o deviație de sept, în urma unei ciocniri cu Răzvan Raț, în minutul 20 al meciului cu Italia.
Intervenția chirurgicală a durat mai puțin de o oră și a fost caracterizată ca fiind un adevărat succes. Starea postoperatorie a lui Rădoi este bună, el fiind ținut câteva ore la reanimare, după care a fost dus în salonul său. În cursul după-amiezii, jucătorul a fost vizitat la spital de Ionuț Lupescu, Florin Prunea și Sorin Cojocaru, din partea FRF, dar și de către fostul său antrenor, Cosmin Olăroiu. Soția jucătorului, Viviana, a fost toată ziua la spital, nici aseară nedorind să plece la hotel.
Conform medicilor, Rădoi, care va fi externat în această după-amiază sau cel târziu mâine, va putea începe recuperarea după zece zile. El va purta o mască de protecție, așa cum au făcut-o în trecut Habibou, Dănciulescu sau Chivu, măsurile urmând să-i fie luate săptămâna viitoare, după ce i se va dezumfla fața.
În altă ordine de idei, căpitanul Stelei ar fi vrut să-și amâne sosirea în țară până după meciul cu Olanda, el exprimându-și dorința de a vedea pe viu partida de mâine, de la Berna. „Nu pot pleca acasă, atât timp cât nu știu dacă vom fi sau nu calificați”, s-ar fi destăinuit Rădoi, însă totul va depinde de evoluția lui ulterioară.