OPINIE | Despre Contra și Mutu. „Acum poate pricepem mai bine de ce FRF s-a oprit în vara lui 2016 mai întâi la numele unui selecționer străin”
Acum poate pricepem mai bine de ce FRF s-a oprit în vara lui 2016 mai întâi la numele unui selecționer străin. Alegerea nefericită a lui Daum e cu totul altă discuție. A ieșit rău de tot. Cu un alt nume putea însă să iasă și mult mai bine. Oricât s-ar da peste cap orice antrenor român, în ochii tribunei el tot rămâne legat cu niște sfori invizibile de clubul de suflet. Ah, e stelist, e dinamovist etc. Ceea ce devine automat și un capăt de acuzare atunci când se trimit telegramele de convocare către cluburi. Sunt cam prea mulți dinamoviști… Sau steliști…
Ca să nu cumva să i se reproșeze că a scăpat pe cineva Contra a chemat la lot jucători cât pentru două echipe cu tot cu rezerve și a sfârșit prin a nemulțumi destui. Așa a ajuns naționala un fel de sanatoriu, unde fiecare își oblojește rănile care n-au nicio legătură cu vreo faptă de vitejie sub tricolor. Se merge la Mogoșoaia ca pe vremuri la tratament la Sovata. Mesajul e limpede ca apa de izvor. Copiați-i pe Hanca, pe Alibec, pe Stanciu și convocarea la lot e ca și asigurată. N-a mai contat că fiecare în parte a fost „un caz” chiar în zilele premergătoare dublei cu Turcia și Olanda. La lot se mai spală păcatele în familie.
E din nefericire cam tot ceea ce se transmite din generație în generație. O moștenire. Excesele de acum ale lui Hanca sau Alibec nu diferă cine știe ce de excesele de ieri ale lui Contra și Mutu, cu povești cu chelneri, de la Constanța sau aiurea, cu Seedorf, cu tot soiul de picanterii stârnite nu doar în timpul lor liber. Probabil că așteptăm degeaba generația lui Pușcaș și Moruțan. Peste câțiva ani și ea va ajunge să reziste la orice, mai puțin la tentații…
Pentru fotbalul nostru Mutu a rămas o legendă. O legendă ca jucător. Nimic însă din trecutul apropiat nu-l recomanda ca oficial al naționalei. Nici ASA, nici Dinamo, nimic. Pe când i se clătina scaunul la Dinamo, Andone a răbufnit odată: „Mutu a fost adus la Dinamo nu ca să mă tot evalueze pe mine, ci să găsească bani”. Nu i-a prea găsit după cum arată la zi situația financiară a lui Dinamo. Cu alte cuvinte, singura competență în materie de manageriat a lui Mutu e doar prietenia cu Contra.
P.S. Contra a explicat nefolosirea celor doi olteni nici măcar un minut în întâlnirea cu Olanda: „așa a curs jocul. A trebuit să fac alte înlocuiri pe parcurs”. Ganea a prins un meci execrabil cu olandezii. Golul doi batav a fost un coșmar pentru Ganea. Dacă nici în aceste condiții „jocul n-a curs” către schimbarea lui Ganea cu un alt fundaș lateral, adică Bancu…