Povestea lui Moruțan nu are legătură cu fotbalul. Este povestea unui puști care a făcut o greșeală, la o vârstă fragedă. Imediat a fost marginalizat, hulit, arătat cu degetul. Că așa e la noi… Mai mult, unii mult mai maturi decât el i s-au ascuns în spate, pentru a-și păstra posturile. În realitate, Olimpiu Moruțan a avut o vină mult prea mică. Era un copil neșlefuit, aruncat în luptă. Și-a scos tricoul pentru că așa era povestea în visurile sale, pentru că așa făceau eroii săi, pe care își dorea atât de mult să-i imite într-o zi. Cea mai mare vină au avut-o toți cei care trebuiau să-l pregătească și mental pentru acele clipe și nu au făcut-o. Cei care încă sunt de părere că ai nevoie doar de o minge și o poartă ca să faci fotbal de performanță. Cei care fac fotbal “după ureche” și nu înțeleg că dacă muncești cu un copil ai și responsabilitatea de a-l educa.
În urmă cu 6 zile, Vlad Munteanu, manager al loturilor de tineret, vorbea la GSP Live despre “implementarea unui program educațional la reprezentativele de juniori”. În urmă cu 6 zile! Și suntem în 11 octombrie 2019… Astăzi ne mirăm cu toți când auzim că Florinel Coman lucrează cu un “mental coach”. Asta în timp ce în țările unde vor să se transfere jucătorii români, fotbaliștii au “fumat” termenii aceștia cu mult înainte ca Florinel Coman să se apuce de fumat.
În aceeași țară unde Olimpiu Moruțan este nevoit să învețe singur dintr-o dramă personală, 8 minori sunt trimiși zilnic în judecată, pentru diverse infracțiuni. Mulți dintre ei nu vor avea șansa să-și ia revanșa, pentru că greșelile lor n-au fost făcute pe terenul de fotbal și sunt mult mai grave. Dar greșeala lui Moruțan și greșelile lor au în comun tinerețea, un sistem educațional dezinteresat, indiferent ce ramură ar avea, și o societate unde nu te prea ajută nimeni dacă ai greșit. De ce ar fi fotbalul altfel?
Povestea lui Moruțan are un final fericit. S-a întors la “locul faptei” și și-a luat revanșa, ca într-un film. Acum este chiar el eroul din visul său. A refuzat să fie un “looser”, iar astăzi îl felicită cei care îl înjurau, în timp ce de majoritatea colegilor săi de la meciul naționalei under 19 din 2017 abia mai auzim. Dacă a fost nevoie să pierdem o calificare la un turneu final de juniori ca să ajungem la “implementarea de programe educaționale” înseamnă că noaptea de coșmar a lui Moruțan n-a fost în zadar. Dacă ne vom “culca pe-o ureche” că am bătut “campioana lumii” la under 20 vom ajunge iarăși să ne blestemăm soarta. Am învins, cu ceva noroc, o echipă banală, care n-a avut între titulari niciun jucător din finala câștigată în vară cu Koreea de Sud, când Ucraina under 20 a devenit campioană mondială. Să nu ne credem mai buni decât cei mai buni din lume. Abia descoperim “mental coaching-ul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER