Ovidiu Popescu a fost convocat de Mirel Rădoi pentru primele trei meciuri ale României din preliminariile CM 2022, iar fotbalistul FCSB-ului a fost contestat după ce Mirel Rădoi a decis să-l titularizeze cu Macedonia de Nord.
Ovidiu Popescu a fost folosit de Mirel Rădoi pentru postul de fundaș dreapta la partida echipei naționale a României cu Macedonia de Nord, din prima etapă din preliminariile CM 2022, iar Gabi Balint a criticat această decizie.
Gabi Balint este de părere că Mirel Rădoi a decis să își menajeze titularii pentru duelul cu Germania, iar acesta este motivul pentru care în primul „11” al echipei naționale a României apare Ovidiu Popescu.
„Își odihnește niște jucători, dar cel mai important e să obținem victoria astăzi. Mihăilă și Pușcas sunt sigur că o să apară cu Germania, poate și Ianis Hagi. Stanciu și Răzvan Marin mi se par piese fixe.
Cu apărarea stăm prost, dacă am ajuns să jucăm cu Ovidiu Popescu. Azi l-a trimis pentru că e mai ofensiv. Probabil o să apară Mogoș cu Germania”, a mai spus Gabi Balint la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
Rezerve: Lazar, Radu – Mogoș, Toșca, Nedelcearu, Cicâldău, Pușcaș, Maxim, Hagi, Bicfalvi, Mihăilă, Camora
Rezerve: Bogatinov, Siskovski, Askovski, Ademi, Radeski, Trajkovski, Hasani, Ibraimi, Avramovski, Stojanovski, Velkoski, Spirovski
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER