Pact pentru națională!** Lăcătuș și Lucescu jr au stabilit cum își vor împărți fotbaliștii în perioada de pregătire

Planurile naționalei îi dau mari bătăi de cap Stelei în perioada
28 ianuarie – 13 februarie, atunci când roș-albaștrii vor efectua
în Turcia al doilea cantonament înainte de startul returului
campionatului. Asta pentru că Lucescu jr a programat la rândul său
un stagiu de pregătire la începutul lui februarie, acolo unde se va
baza pe nu mai puțin de șase steliști. Situația a fost detensionată
de către cei doi antrenori la o masă luată împreună săptămâna
trecută!

Răzvan Lucescu pune mare preț pe turneul naționalei României din
Cipru, care se va efectua în perioada 3-9 februarie. Din cauză că
în aceeași perioadă majoritatea echipelor din Liga I se află în
cantonamente, selecționerul a dorit să se asigure personal că
antrenorii din Liga I le vor permite jucătorilor convocați să vină
la lot. Un caz special a fost Steaua, care trimisese mai multe
semnale că nu e de acord să-și lase fotbaliștii în perioada
respectivă la lot.

Întâlnire
de gradul zero

Surse din interiorul FRF au dezvăluit pentru ProSport că în urmă cu
o săptămână Răzvan Lucescu s-a întâlnit cu Marius Lăcătuș pentru a
discuta despre jucătorii care sunt pe lista sa pentru turneul
amical din Cipru. „Răzvan s-a întâlnit cu Marius și au vorbit timp
de o oră despre Tătărușanu, Gardoș, Tănase, Bilașco, Stancu și
Răduț, fotbaliști care mai mult ca sigur vor fi convocați. I-a
explicat că-l înțelege pe Lăcătuș, dar că stagiul respectiv de
pregătire este foarte important pentru campania de primăvară a
naționalei”, au precizat sursele din FRF.

A cerut
referințe de la Lăcătuș

Ce au vorbit concret cei doi? Aceleași surse au precizat: „Discuția
legată de cele două stagii de pregătire s-a terminat repede, pentru
că Lăcătuș a acceptat imediat argumentele lui Răzvan. Apoi,
selecționerul a vrut să știe cum se mișcă steliștii pe care îi are
în vizor la antrenamente, cum i-a simțit Marius atunci când s-au
întors din vacanță, dar mai ales care este tonusul lor în acest
moment”. Interesant este faptul că cei doi s-au împăcat, după ce în
urmă cu doi ani s-au jignit reciproc după un meci de Liga I, cu
Lucescu la Brașov și Lăcătuș, tot la Steaua!

La un pas
de bătaie

În decursul anilor relația dintre cei doi tehnicieni nu a fost
tocmai perfectă. Pe 5 august 2008, în timpul meciului Steaua- FC
Brașov (2-1), Marius Lăcătuș și Răzvan Lucescu au fost la un pas de
bătaie. Ce s-a întâmplat? Imediat după ce brazilianul Arthuro a
înscris golul de 2-1, „Fiara” a pornit glonț către banca de rezerve
a brașovenilor lansând un potop de înjurături la adresa lui Lucescu
jr. Sesizând incidentul, Marius Ianuli, aflat atunci și el pe banca
roș-albaștrilor a reușint să-l calmeze pe Lăcătuș.

Meciurile
pe care le vor pierde cei șase steliști

2 februarie: Steaua – Dinamo Zagreb
6 februarie: Steaua – Lech Poznan
8 februarie : Steaua – FC Koper
10 februarie: Steaua – Steaua Roșie Belgrad

Programul naționalei

România va participa la turneul din Cipru în perioada 3-9
februarie.
8 februarie: România- Ucraina
8 februarie: Cipru – Suedia
9 februarie: câștigătoarele, respectiv învinsele, vor juca între
ele.

Publicat: 17 01. 2011, 01:39
Actualizat: 17 01. 2011, 01:45