Palacio și Lavezzi au sosit la București pentru meciul amical cu România

Fotbaliștii argentinieni Rodrigo Palacio (Inter Milano) și Ezequiel Lavezzi (Paris Saint-Germain) au sosit la București, luni, la prânz, în vederea meciului amical pe care reprezentativa României îl va susține în compania selecționatei similare a Argentinei, miercuri, pe Arena Națională.

Tot luni au mai sosit la București și Mariano Andujar (Catania), Federico Fernandez (Napoli), Hugo Campagnaro (Inter Milano) și Ricardo Alvarez (Inter Milano).

Antrenor de națională. Fă-i echipa lui Piți și câștigă bilete la România – Argentina


 

Staful tehnic al Argentinei a sosit la București duminică, iar în cursul zilei de astăzi mai sunt așteptați și ceilalți jucători care au evoluat duminică în campionatele din Europa, între care și starul Lionel Messi.

Partida amicală România – Argentina se va disputa miercuri, pe Arena Națională, de la ora 21.00.

Mediafax

Publicat: 03 03. 2014, 14:52
Actualizat: 03 03. 2014, 16:15