Pantilimon nu se gândește la o revenire în Liga 1: „Îmi doresc să joc în străinătate foarte mult timp”. Mateiu, entuziasmant de convocarea la națională: „Sper ca selecționerul să fie mulțumit de mine”

  • Naționala României va susține un turneu de pregătire în Elveția, pe durata căruia va disputa două amicale, cu Algeria și Albania

Costel Pantilimon a vorbit despre situația sa, perioada următoare fiind decisivă pentru alegerea viitoarei destinații. Fostul portar al lui City își dorește o echipă unde să poată evolua titular meci de meci.

„Am terminat contractul și urmează o perioadă în care trebuie să aștept și să aleg cea mai bună ofertă pentru mine. Există discuții, dar nu pot spune din ce parte anume. A fost o perioadă foarte frumoasă, am câștigat patru trofee, mi-aș dori să trăesc clipe la fel de bune în continuare. Îmi doresc să joc, nu mă duc nicăieri cu gândul de a sta rezervă. Îmi doresc să joc mai mult la viitoarea echipă. Îmi doresc să joc în afara țării foarte mult timp, nu se pune problema să mă întorc în Liga 1”, a declarat Costel Pantilimon.

Pantilimon a vosbit și despre posibilul transferul al lui Tătărușanu la Fiorentina, acesta fiind un pas înainte în opinia sa.

„Este greu să te integrezi la un club în afară. Mă bucur pentru el dacă a semnat cu Fiorentina, acesta este un pas înainte. La echipele din afară trebuie să muncești de două ori mai mult decât în țară”, a mai spus Costel Pantilimon

Mateiu: „Nu îmi pare rău că n-am concediu”

Alexandru Mateiu, care se află la a doua convocare la echipa națională a declarat că nu îi pare rău că se află în cantonament, spre deoasebire de colegii lui care se află deja în vacanță. Fostul jucător al celor de la FC Brașov a mai precizat că a semnat un contract cu CSU Craiova, echipă cu care speră să facă performanță în viitorul sezon al Ligii 1.

„Sunt foarte fericit că am ajuns din nou la echipa națională. Sper ca domnul Pițurcă să fie mulțumit de mine. Am semnat cu Craiova și din vară voi juca acolo. Nu îmi pare rău că mă aflu la echipa națională și nu sunt în concediu ca ceilalți jucători.” a spus Alexandru Mateiu.

În cadrul turneului din Elveția, echipa națională a României va disputa două partide amicale, contra Albaniei (31 mai, ora 20.00) și Algeriei (4 iunie, ora 21.30).
 

Publicat: 25 05. 2014, 15:14
Actualizat: 25 05. 2014, 16:34