„Papp, Gaman și Chiricheș sunt speranța noastră!”** Ce spune Pițurcă despre plecarea stelistului în Italia: „Ar face față fără probleme”
Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, într-o emisiune televizată, că ar fi formidabil ca gruparea italiană AC Milan să fie interesată de transferul fundașului echipei Steaua, Vlad Chiricheș, și a precizat că acesta ar face față la clubul patronat de Silvio Berlusconi.
„Dacă Milan ar fi interesată de Chiricheș, ar fi un lucru formidabil. Ar face față fără niciun fel de probleme. Eu l-am luat de la Târgu Jiu și l-am introdus 30 de minute cu Luxemburg și apoi direct titular cu Franța. Înseamnă că are niște calități: fizic stă formidabil, tehnic stă bine spre foarte bine, viteză foarte bună, se poate bate cu orice atacant. Ca mijlocaș nu are nicio legătură, dar la nevoie poate să joace și chiar am făcut un experiment. Nici gând să-l folosesc la mijloc. E cam ceea ce făceam cu Chivu și Rădoi. Papp, Găman, Chiricheș sunt speranța noastră, care în viitorul apropiat să ducă echipa la turneele finale și să ne batem cu adversarii puternici”, a spus Pițurcă, la Dolce Sport.
Jurnalistul italian Alfredo Pedulla a declarat, marți seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că vicecampioana Italiei, AC Milan, l-a blocat pe fundașul echipei Steaua București Vlad Chiricheș, informează site-ul calcionews24.com.
Vlad Chiricheș, în vârstă de 22 de ani, a fost achiziționat de Steaua la începutul anului de la formația Pandurii Târgu Jiu.
Internaționalul român este cotat la 4-5 cinci milioane de euro.