Pariul lui Pițurcă a reușit un meci mare! Marica: „Sunt mândru că sunt român! Nu ne așteptam la rezultatul ăsta”

Marica a făcut un meci mare, deși după despărțirea de Schalke s-a antrenat pe unde a prins. Marica a deschis scorul și a dat pasa de gol la reușita superbă a lui Pintilii. Marica a declarat după meci că nu se aștepta la acest rezultat și că acum este entuziast și fericit.

„Echipa României a fost vedeta, nu eu. Sunt mândru că sunt român și că am făcut atâția oameni fericiți. Nu ne așteptam la un astfel de rezultat, dar dacă analizăm jocul, văd că mai puteam marca. Nu am niciun mesaj pentru cei care nu au crezut în mine. Eu fac cu drag această meserie. A fost o victorie meritată, dorită, care ne aduce o seară minunată. Nu știu dacă va fi mai greu cu Turcia, mi-e greu să vorbesc după acest entuziasm. Sunt sigur că va fi un meci mai dificil, pentru că turcii au o echipă mai bună. Șansele noastre de a merge la baraj au crescut, sper să le menținem până la final. Fatih Terim știe să își monteze echipa, cred că este un dezavantaj pentru noi că a venit el la naționala Turciei”, a declarat Marica la gsptv.

Publicat: 06 09. 2013, 23:41
Actualizat: 06 09. 2013, 23:42