Parteneriat surpriză „parafat” de Burleanu la Teheran. FRF s-a „înfrățit” cu Federația de Fotbal din Iran

Federația Română de Fotbal și Federația de Fotbal din Iran au semnat un parteneriat de colaborare, care vizează cursuri de formare pentru antrenori și arbitri, partide amicale și stagii de pregătire pentru reprezentativele celor două țări, potrivit unui comunicat al FRF.

Joi, la Teheran, conducătorii celor două instituții, președintele Răzvan Burleanu și președintele Mehdi Taj, au semnat un parteneriat de colaborare. Parteneriatul va acoperi cursuri de formare pentru antrenori și antrenoare, pentru arbitri în fotbalul amator și profesionist, partide amicale și stagii de pregătire pentru reprezentativele celor două țări dar și pentru cluburi, proiecte de dezvoltare în futsal, programe logistice și de organizare a competițiilor.

Totodată, s-au pus bazele unui schimb de experiență în ce privește academiile de copii și juniori ale cluburilor, suportul tehnologic și programele educaționale din fotbal, strategiile comerciale și de marketing, practicile de reglementare a fenomenului fotbalistic, medicină sportivă, management strategic și bună guvernanță.

Echipa națională de fotbal a României se află pe locul 40 în clasamentul mondial FIFA, în timp ce prima reprezentativă a Iranului ocupă poziția a 32-a în această ierarhie.

MEDIAFAX

Publicat: 24 02. 2017, 14:15
Actualizat: 24 02. 2017, 14:16