Partida Islanda – Norvegia va fi arbitrată de Alexandru Tudor
Partidele Rusia – Liechtenstein și Islanda – Norvegia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2010, vor fi conduse de arbitri români, Augustus Constantin, respectiv Alexandru Tudor, informează site-ul frf.ro.Astfel, Augustus Constantin va oficia la meciul la meciul Rusia – Liechtenstein (grupa a 4-a, la Sankt Petersburg), fiind ajutat la cele două linii de Adrian Vidan și Octavian Șovre. Rezervă va fi Cristian Balaj.
Alexandru Tudor, ajutat de Cristian Nica, Aurel Oniță și Ovidiu Hațegan (arbitru de rezervă), va conduce meciul Islanda – Norvegia (grupa a 9-a, la Reykjavik).
Ambele jocuri sunt programate la 5 septembrie.
Meciul România – Austria, din 9 septembrie (stadionul Steaua, ora 20.45), din preliminariile Cupei Mondiale din 2010, va fi condus de o brigadă din Rusia, cu Iuri Babaskov la centru, informează site-ul frf.ro.
Babaskov, în vârstă de 45 de ani, este cel mai vechi (din 1998) dintre purtătorii ecusonului FIFA ruși aflați în activitate. El va fi ajutat de Tikhon Kalugin (arbitru asistent 1, 34 de ani, arbitru FIFA din 2005), Anton Averianov (arbitru asistent 2, 36 de ani, purtător al ecusonului FIFA din 2000) și Stanislav Sukhina (arbitru de rezervă, 41 de ani, arbitru FIFA din 2003).
Evaluator al arbitrajului a fost desemnat danezul Kaj Ostergaard, în timp ce în calitate de Comisar FIFA va face deplasarea suedezul Gerhard Sager.
Â