Valeriu Iftime a declarat pentru ProSport că este șocat după ce a aflat de accidentarea pe care Olimpiu Moruțan a suferit-o, din cauza căreia va rata EURO 2024.
Edi Iordănescu are mari bătăi de cap cu jucătorii înaintea turneului final. Până la startul Campionatului European din Germania au mai rămas aproximativ două luni, iar unii internaționali nu joacă la echipele lor de club, în timp ce alții au început să se accidenteze.
După Screciu, ProSport v-a anunțat în exclusivitate și despre accidentarea lui Olimpiu Moruțan.
Contactat de către ProSport, Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, ne-a spus că este șocat de vestea pe care i-am dat-o și ne-a transmis că este cu adevărat consternat de cele aflate.
„Incredibil! Șunt șocat! Dar sigur i s-a confirmat diagnositicul pe care mi l-ați spus? Dumnezeule! O astfel de accidentare la tendon este cruntă. Știu lucrul ăsta că și Mihai Roman de la noi a avut o aceeași accidentare, iar recuperarea nu se face chiar atât de repede.
Durează câteva luni bune. Îmi pare atât de rău de acest copil de nici nu mai am cuvinte să vă vorbesc prea multe. «Oli» este unul dintre jucătorii la care eu am ținut foarte mult, și țin în continuare, iar el se lupta cu șanse mari pentru titularizarea la EURO. A jucat foarte bine în preliminarii ori de câte ori a fost trimis pe teren de către Edi Iordănescu. Merita cu prisosință să fie la EURO și să joace în Germania pentru România
Sper să fie puternic și să treacă peste această cruntă dezamăgire. Sunt convins că el acum este terminat de supărare. Orice fotbalist speră în viața lui să ajungă la echipa națională și să joace la un turneu final, iar Olimpiu Moruțan văd că are un ghinion teribil. Mi-ați dat o veste foarte proastă, dar foarte proastă. Nu știam că «Oli» s-a accidentat și îmi pare foarte rău”, ne-a spus Valeriu Iftime.
ProSport v-a informat în exclusivitate despre accidentarea lui Moruțan, iar ulterior oficialii formației Ankaragucu au oferit următoarele detalii.
„Fotbalistul echipei noastre profesioniste de fotbal, Olimpiu Moruțan, care a ieșit accidentat în meciul cu Beșiktaș JK, a fost examinat și a fost depistată o ruptură a tendonului lui Ahile dreapta. Fotbalistul nostru va fi supus unei operații cât mai curând posibil”, au transmis cei de la Ankaragucu, printr-un comunicat de pe X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER