Paul Enache, unul dintre apropiații lui Micea Lucescu: „Îi place riscul! Va califica echipa la Campionatul Mondial“
Paul Enache, omul care a condus vreme de peste două decenii, anii 1980 – 2000, fotbalul brașovean ca antrenor sau conducător la Tractorul, ICIM și FC Brașov, este convins că Mircea Lucescu va califica echipa națională la CM din 2026.
Enache este unul din apropiații lui Mircea Lucescu de mai bine de cinci decenii! Îl cunosc pe Mircea din perioada când juca la Dinamo într-o echipă redutabilă cu Pîrcălab, Dinu, Dumitrache.
Mereu am ținut legătura cu el, mai ales de când s-a apucat de antrenorat. Andone îmi aducea notițele cu ciclul săptămânal de antrenamente pe care Mircea le făcea la Dinamo, iar atunci venea la Brașov îl ajutam cu organizarea cantonamentelor și a meciurilor “, spune Enache.
Paul Enache: „Lucescu e peste toți “
Omul de fotbal brașovean, ajuns acum la 73 de ani, spune că numirea lui „Il Luce“ la echipa națională este cea mai bună variantă.
„Mircea e cea mai bună alegere pentru postul de selecționer. Edi nu a dorit să mai continue, Hagi a refuzat, astfel că revenirea lui Lucescu la echipa națională e cea mai bună alegere. Am văzut că s-au mai vehiculat multe nume, dar el este peste toți! Îi place riscul și de aceea a acceptat să revină la națională. Știe cum să organizeze o echipă, are o uriașă experiență în spate cu atâtea trofee câștigate și sunt convins că va reuși și de această dată “, a spus Paul Enache, cel care va merge la meciul cu Lituania de la București. „Nu l-am sunat să-l felicit pentru revenirea la echipa națională. Știu cât este de concentrat pentru această dublă pentru care este atent la toate detaliile.
Paul Enache este omul de la care a explodat „Dosarul Transferurilor”. „Au declanșat o anchetă la FRF, m-au chemat la audieri și m-am ales cu o amendă de 50 de milioane de lei vechi pentru club. S-a șters însă sancțiunea după ce am atacat decizia la comisiile superioare federale. Am trecut printr-o grămadă de explicații în loc să fim apreciați pentru victoria aceea de prestigiu “, spunea Paul Enache într-un interviu acordat ProSport în vara lui 2023.
„Il Luce “ la națională după 38 de ani!
Noul selecționer Mircea Lucescu va bifa prim acțiune la echipa națională la meciurile cu Kosovo (6 septembrie) și Lituania (9 septembrie) din Liga Națiunilor. Lucescu revine la echipa națională după o pauză de 38 de ani!
Mircea Lucescu a mai pregătit naționala României între 1981 și 1986, având 58 de meciuri și bilanțul 24 de victorii, 19 remize și 15 înfrângeri.
Cea mai marte performanță ca selecționer a fost calificarea României la Euro 1984.Lucescu a fost demis de la națională în septembrie 1986, imediat după ce România a învins Austria cu 4-0, pe stadionul Steaua, în preliminariile EURO1988. Lucescu era la acel moment și antrenorul lui Dinamo și a fost înlocuit cu Emeric Ienei.