În ciuda parcursului mai slab al naționalei din ultimii ani, reprezentativa României a reușit o performanță notabilă în istoria Cupei Mondiale, pe care puțini suporteri ai „tricolorilor” o știu.
România a fost una din cele 4 echipe europene care a participat la prima ediție a Cupei Mondiale, disputată în Uruguay 1930. La prima participare, echipa tricoloră a stabilit și primul record al competiției. Băieții antrenați de Costel Rădulescu au reușit cel mai rapid gol al competiției, Adalbert Desu înscriind după doar 95 de secunde de joc în victoria cu 3-1 contra statului Peru. Celelalte goluri tricolore au fost marcate de Constantin Stanciu și Nicolae Kovacs.
Dacă recordul lui Desu a fost, în cele din urmă depășit, meciul cu Peru a mai stabilit o premieră: doar 500 de oameni au asistat la acel meci.
Sursa foto: /romania-personala.blogspot.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER