Pe mâna noastră

Pe mâna noastră
  • Publicat:

Olandezii nu se vor da la o parte în meciul cu România. Teoria asta că Olanda ar vrea să scape de Italia și de Franța mi se pare stupidă. În primul rând, băieții lui Van Basten s-au distrat cu cele două mari puteri, deci le au la mână, au un ascendent moral asupra lor. Apoi, olandezilor nu le stă în caracter să cedeze un meci. Au fost educați să trateze fiecare joc cu seriozitate, la victorie, și așa vor face și mâine seară. Argumentul cu banii pe care-i pot câștiga în cazul unei victorii, un milion de euro, e ultimul pe listă, dar nici nu poate fi ignorat. Se mai poate discuta pe seama prieteniei dintre Van Basten și Donadoni sau pe dorința de răzbunare a batavilor după ce i-am târât în mocirlă la Constanța și după victoria cu un gol din ofsaid.

E și păgubos să ne gândim că Olanda ne-ar putea ajuta. Suntem la mâna noastră și trebuie să jucăm ce știm pentru a ne califica. După ce i-a luat patru puncte lui Van Basten în preliminarii, după ce „a citit” campioana mondială și vicecampioana mondială, Pițurcă va ști ce să facă pentru calificare. Contez pe mintea și pe norocul lui.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară
Cod galben de averse torențiale și descărcări electrice în mai multe zone din țară
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a tunat-o din cap până-n picioare
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a…
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×