Pe National Arena se va naște noua FORȚĂ‚ mondială:** „Franța va fi de nivelul Spaniei”
Atacantul român al lui AS Nancy, Daniel Niculae, crede că ne așteaptă un meci de foc împotriva Franței în preliminariile CE 2012, mai dificil decât cel disputat pe Stade de France în toamna anului trecut.
„Cred că naționala Franței este mai puternică acum decât era la momentul meciului din tur. laurent Blanc a dus formația pe un drum bun și cred că francezii vor rivaliza în cel mai scurt timp cu spaniolii, care au în acest moment cea mai bună națională a lumii”.
Niculae nu ascunde faptul că își dorește să revină la echipa națională, în ciuda conflictului pe care l-a avut în trecut cu selecționerul Victor Pițurcă.
„Sper ca prin transferul la Nancy să pot reveni la națională, important este să îmi găsesc locul aici și apoi vom vedea. Am vorbit cu domnul Apolzan, cu el am ținut legătura de la echipa națională. În acest moment toate lucrurile merg spre bine. Nu am vorbit concret cu nimeni despre o revenire în Giulești, la Rapid. Au fost ceva tatonări, dar nimic clar. Oricum, pentru Rapid păstrez mereu o poartă deschisă”, a spus Daniel Niculae la Sport.ro.