Înainte de a se apuca efectiv de investițiile în infrastructură, România trebuie să facă mai mulți pași pe linie politică pentru a ajunge în situația de a candida alături de Ungaria la organizarea lui Euro 2024.
Mircea Sandu (în stânga) așteaptă în aceste zile un semn din partea premierului Emil Boc (foto, în dreapta) pentru a merge într-o audiență în care să-i expună ceea ce ar însemna organizarea unui turneu final european în România. Nu ajunge însă această întâlnire și un prim răspuns afirmativ din partea lui Boc ca să ne și considerăm candidați la organizarea lui Euro 2024. Proiectul va trece prin Parlament UEFA cere serioase garanții politice, prin care se asigură că respectiva țară susține serios efortul organizării și al îndeplinirii criteriilor pretinse de forul fotbalistic european. Emil Boc va trebui ca după discuția cu Sandu să supună Parlamentului și să obțină ratificarea acestuia pentru angajarea României în efortul economic reprezentat de o asemenea competiție. Apoi, Boc va trebui să aibă o întrevedere cu omologul său maghiar, Viktor Orban, cu care să încheie un protocol care va fi baza parteneriatului dintre cele două țări.
Oricine ar fi la putere, odată angajați în asta, va trebui să sprijine efortul. Fără susținerea politicului, un Euro în România nu e posibil Mircea Sandu, președinte FRF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER