Pepe și Nuno

Așa cum „Pepe și Fifi” a fost un film reprezentativ pentru realitățile românești trecute, imediat de după 1990, un alt cuplu, Pepe și Nuno – Nuno Gomes -, mi-a părut aseară ca un simbol al fotbalului viitorului.

Faza perfectă în urma căreia Pepe a deschis scorul în meciul Portugalia – Turcia 2-0 a demonstrat că un fundaș central de la o echipă cu pretenții nu se mai poate limita doar la un joc defensiv, condimentat cu urcări în atac la fazele fixe. Asta chiar dacă același Pepe a mai înscris o dată, cu capul, după o lovitură liberă, reușită anulată pentru un ofsaid.

Un-doi-ul cu Nuno Gomes, care l-a lăsat pe apărătorul lui Real Madrid în postura de vârf împins, a uluit apărarea turcilor, care numai la Pepe ajuns în fața lui Volkan nu se gândea, și a decis practic învingătoarea meciului. Toată lumea l-a numit pe Pepe omul meciului, dar Nuno Gomes, autorul a două bare, a făcut și el un joc inteligent, pe care probabil că numai un atacant cu experiența sa l-ar putea realiza în fața porții.

Dacă într-o echipă cu valori precum Cristiano Ronaldo, Simao Sabrosa sau Deco ies în evidență în primul rând un fundaș central și un atacant considerat de mulți aproape terminat, fie el și căpitanul echipei, cheia succesului se află, fără îndoială, în mâinile antrenorului. Și Scolari a știut foarte bine cum să găsească calea spre gol, victorie și cele trei puncte.