Pericol pentru naționala lui Daum înainte de meciul decisiv cu Danemarca! | FOTO cu suprafețele mucegăite ale terenului de pe Cluj Arena: Schmeichel a fost prins „în ofsaid” și invitat să părăsească zona

Redactor:
Andrei Pal
Redactor:
Dan Mirea
Pericol pentru naționala lui Daum înainte de meciul decisiv cu Danemarca! | FOTO cu suprafețele mucegăite ale terenului de pe Cluj Arena: Schmeichel a fost prins
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suprafața de joc este eterna problemă de pe Cluj Arena, iar situația ar putea recidiva și la meciul de duminică, 26 martie, cu Danemarca. După ce în amicalul cu Spania și primul meci al grupei, cu Muntenegru, organizatorii au fost nevoiți să vopsească unele părți, gazonul prezentându-se în condiții proaste, iarba de pe cel mai mare stadion din Ardeal păstrează cam aceeași notă și la meciul cu danezii.

Oficialii UEFA au inspectat gazonul și, cu o zi înainte de meci, au decis că suprafața de joc are nevoie de protecție. Mai exact, reprezentanții forului continental au dispus ca cele două careuri să fie înconjurate de bandă, așezată pe conuri, pentru ca jucătorii să nu calce pe iarba din acea zonă. La antrenamentul oficial dinaintea partidei, Kasper Schmeichel, portarul nordicilor, a intrat direct în poartă pentru a se încălzi, călcând pe iarba din zona careului. Organizatorii i-au atras atenția asupra faptului că acea zonă trebuie protejată, iar acesta s-a conformat și a părăsit suprafața de pedeapsă, efectuând antrenamentul într-o zonă de lângă careu.

Însă suprafața din cele două careuri nu este singura cu probleme de pe Cluj Arena. Iarba din zona steagului de la colțul terenului, din partea dreaptă, a prins mucegai și s-a rărit. Nici prognoza meteo pentru ziua de duminică, 26 martie, în care se va disputa meciul, nu este prea îmbucurătoare pentru organizatori. La ora meciului va ploua, temperatura maximă fiind de patru grade, cu real feel de 0 grade.

Meciul România – Danermarca se va dipusta duminică, 26 martie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena. Înaintea partidei, tricolorii se află într-o situație grea în clasament, fiind pe locul 4, cu 5 puncte strânse în 4 meciuri, la cinci lungimi distanță de liderul Polonia. Doar victoria i-ar mai păstrat pe elevii lui Christoph Daum în cursa pentru calificarea Campionatul Mondial din 2018, găzduit de Rusia.

Mai jos prezentăm un material foto realizat de ProSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la limba română
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la…
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Fericire imensă pentru Călin Georgescu.  Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×